Tăriceanu, supărat rău pe foștii săi aliați din PSD: ”Ați făcut un gest execrabil”

calin popescu tariceanu
Pro TV

Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, le-a transmis foștilor săi colegi de alianță din PSD că, marți, au făcut ”un lucru execrabil” atunci când l-au susținut pe Teodor Meleșcanu la șefia Senatului.

Tăriceanu le-a transmis acest mesaj foștilor să aliați de la guvernare miercuri dimineață, de la microfonul plenului Senatului, încercând să explice încă o dată faptul că nu a fost ”democratic” alegerea colegului său din ALDE, Teodor Meleșcanu.

Dumneavoastră, ieri, colegii din PSD, ați făcut nu gest execrabil și ați făcut alegerea unui membru din grupul ALDE, în condițiile în care grupul ALDE a avut propria propunere, încălcând regulamentul. Decizia pe care ați aflat-o fără îndoială, la nivelul ALDE, este de a nu îngădui niciunui membru al grupului parlamentar, dacă nu are susținerea grupului și partidului, să ocupe vreo funcție publică, cum e și normal și se întâmplă și la dumneavoastră în partid și în orice partid, respectând regulile democratice.” - a spus Tăriceanu.

Marți, după ce a fost votat ca președinte al Senatului, Teodor Meleșcanu a declarat că 4 senatori de la ALDE au fost alături de el la plenul de marţi, trei votând pentru a prelua conducerea Camerei superioare iar al patrulea s-a abţinut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Negoiță: ”Cât de slabi să fie cei din opoziție de au fost bătuți de doamna Viorica?”
Negoiță: ”Cât de slabi să fie cei din opoziție de au fost bătuți de doamna Viorica?”

Primarul sectorului 3 Robert Negoiță, suspendat din PSD, se întreabă cât de slabă este opoziţia, dacă premierul Viorica Dăncilă, ”o persoană slabă” şi fără calităţi, în opinia sa, a reuşit să câştige șefia Senatului.

Teodor Meleșcanu a devenit al doilea om în stat fără sprijinul ALDE. Filmul votului din Parlament
Teodor Meleșcanu a devenit al doilea om în stat fără sprijinul ALDE. Filmul votului din Parlament

Cu susținerea PSD, Teodor Meleșcanu este de marți președintele Senatului și al doilea om în stat.

Tăriceanu: ALDE va sesiza CCR pentru încălcarea Regulamentului la alegerea lui Meleşcanu
Tăriceanu: ALDE va sesiza CCR pentru încălcarea Regulamentului la alegerea lui Meleşcanu

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales.

PSD a reușit să se impună la vot. Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului
PSD a reușit să se impună la vot. Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului

Noul preşedinte al Senatului este Teodor Meleșcanu, membru ALDE, dar susținut de PSD, în ciuda lui Călin Popescu Tăriceanu, după ce senatorii au fost nevoiți să voteze în 2 tururi de scrutin.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.