Unde a făcut escală la întoarcere avionul privat cu care Klaus Iohannis a mers la încoronarea Regelui Charles al III-lea

klaus iohannis
Shutterstock

Klaus Iohannis a zburat în Marea Britanie pentru a participa la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea cu un avion închiriat de la o companie privată românească, care la întoarcerea în țară a făcut o escală la Sibiu.

 

Avionul privat pe care Administraţia Prezidenţială l-a închiriat pentru deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis la Londra, unde a participat la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al lll-lea, a făcut sâmbătă o escală de aproximativ 20 de minute în Sibiu, conform paginii de Facebook Boarding Pass, care în ultima vreme a avut mai multe relatări despre aeronavele private utilizate de preşedinte în vizitele în străinătate şi despre traseul acestora, potrivit News.

”La întoarcerea în ţară din vizita oficială din Marea Britanie, avionul privat pe care Administraţia Prezidenţială l-a închiriat pentru această deplasare a efectuat o escală de ~20 de minute în Sibiu. Ulterior, avionul privat şi-a continuat zborul din Sibiu spre aeroportul "Aurel Vlaicu" (Băneasa) din Bucureşti”, conform paginii de Facebook a Boarding Pass.

Sursa citată subliniază că după publicarea articolului cu lista zborurilor preşedintelui din 2022 şi din primele luni din 2023, din care reiesea faptul că escalele la Sibiu erau mai degrabă regulă decât excepţie, preşedintele ţării a avut mai multe vizite oficiale în străinătate, dar pentru niciuna dintre aceste deplasări nu au mai fost efectuate opriri pe aeroportul sibian.

Anterior, acelaşi site nota că preşedintele Iohannis a zburat fără escală joi seară din Bucureşti la Londra şi a aterizat pe aeroportul Stansted, cu un avion privat din flota unei companii aeriene româneşti.

Citește și
klaus si carmen iohannis
Iohannis, la Londra: Încoronarea regelui Charles al III-lea - un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen au fost prezenţi vineri şi sâmbătă, la ceremoniile organizate cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.

Detaliile zborurilor efectuate de președintele României sunt clasificate

La începutul lunii martie, site-ul Boarding Pass a publicat imagini cu  aeronava privată cu care preşedintele Klaus Iohannis a mers în vizita în Japonia şi Singapore, precizând că avionul a călătorit pe ruta Bucureşti - Sibiu - Tokyo Haneda.

La acel moment, Administraţia Prezidenţială a oferit explicaţii cu privire la deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia cu o aeronavă privată şi a precizat, la solicitarea News.ro, cum s-a ajuns la o astfel de decizie.

Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”, afirma instituţia, precizând zborurile se realizează în baza unui contract de prestări servicii, dar că detaliile zborului, costul acestuia şi ruta sunt clasificate, potrivit legislaţiei în vigoare.

Cu aceeaşi aeronavă, preşedintele Iohannis a mers şi în vizita în America de Sud, la sfârşitul lunii aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Ținutele purtate de Carmen Iohannis și Margareta, Custodele Coroanei
Încoronarea Regelui Charles al III-lea. Ținutele purtate de Carmen Iohannis și Margareta, Custodele Coroanei

Ţinutele pe care le poartă Carmen Iohannis, soţia Preşedintelui României, şi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea sunt create de casa de modă Irina Schrotter.

Iohannis, la Londra: Încoronarea regelui Charles al III-lea - un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei
Iohannis, la Londra: Încoronarea regelui Charles al III-lea - un moment istoric şi o celebrare a tradiţiilor monarhiei

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Londra, la recepţia oferită de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham şefilor de delegaţii cu ocazia încoronării sale.

 

Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea
Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.

Reacția lui Iohannis la propunerea de supraimpozitare a veniturilor bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele
Reacția lui Iohannis la propunerea de supraimpozitare a veniturilor bugetarilor care câștigă mai mult decât președintele

Președintele Klaus Iohannis aflat într-o vizită oficială în Argentina a avut câteva declarații în legătură cu măsura propusă de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind supraimpozitarea veniturilor de peste 25.000 de lei. ”Este necesară o discuţie aşezată”.

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială în Chile. Este a doua etapă a turneului din America de Sud
Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială în Chile. Este a doua etapă a turneului din America de Sud

Preşedintele Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială în Chile, prima de acest nivel în ultimii 10 ani. Aceasta este a doua etapă a turneului pe care şeful statului îl efectuează în America de Sud.    

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.