USR PLUS propune ca parlamentarii care vor vota la dublu să piardă peste 80% din indemnizaţie

Vot final în Parlament pe măsurile economice de combatere a efectelor pandemiei
StirilePROTV

USR PLUS a depus proiecte pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor şi Senatului, astfel încât parlamentarii care votează "dublu" să fie sancţionaţi disciplinar prin pierderea a peste 80% din indemnizaţie.

Potrivit unui comunicat al USR transmis joi AGERPRES, proiectele au fost depuse "ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii şi deputaţii USR PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021 (...), astfel încât furtul la vot să fie sancţionat".

"Nu e normal ca, în România, un student care copiază să fie exmatriculat, dar un parlamentar care votează fals în numele colegului absent să nu suporte drept consecinţe decât 'avertisment scris', aşa cum prevede acum Statutul comun al deputaţilor şi senatorilor şi Regulamentele Camerelor. Noi, grupul USR PLUS, susţinem că parlamentarii ar trebui să fie ţinuţi la un standard mai înalt de respect faţă de lege, pentru că aici e izvorul ei, şi să aibă un cod de conduită demn de mandatul primit, aşa că propunem să fie prevăzute consecinţe directe, de micşorare a indemnizaţiei până la nivelul salariului minim", a declarat deputatul USR PLUS Oana Ţoiu.

Alianţa USR PLUS consideră că "furtul la vot în Parlament nu trebuie să scape nepedepsit".

"De aceea, parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor în sensul sancţionării disciplinare a celor care nu înţeleg că o funcţie de demnitate publică de un asemenea nivel implică integritate şi respect faţă de alegătorii care i-au trimis în Parlament. Concret, parlamentarii care vor vota la dublu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancţionaţi cu reţinerea pe o lună a sumei reprezentând diferenţa între indemnizaţia brută şi valoarea salariului minim brut pe ţară. Adică, vor pierde peste 80% din indemnizaţie! De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula", se mai arată în comunicat.

Citește și
obezitate
Nouă din 10 decese cauzate de Covid-19 au avut loc în țări cu o rată ridicată a obezității
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proiectele de modificare a Regulamentelor Camerelor prevăd explicit, pe lângă sancţiunea cu reducerea indemnizaţiei, că "este interzisă utilizarea cardului de vot de către o altă persoană".

"Pentru noi, o Românie fără hoţie nu este un slogan. Iar demersurile pentru atingerea acestui obiectiv nu pot ocoli Parlamentul!", menţionează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
UE, capabilă să ofere vaccinuri anti-COVID pentru toți cetățenii statelor membre
UE, capabilă să ofere vaccinuri anti-COVID pentru toți cetățenii statelor membre "până la sfârşitul verii"

Uniunea Europeană ar trebui să fie în măsură să îi vaccineze pe toţi cetăţenii europeni "până la sfârşitul verii", a declarat joi la Roma comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton.

Nouă din 10 decese cauzate de Covid-19 au avut loc în țări cu o rată ridicată a obezității
Nouă din 10 decese cauzate de Covid-19 au avut loc în țări cu o rată ridicată a obezității

Sute de mii de decese cauzate de Covid-19 ar fi putut fi evitate dacă rata obezității nu ar fi fost atât de mare în cele mai afectate țări, potrivit Federației Mondiale a Obezității.

Un tată a înregistrat un mesaj VIDEO de adio pentru copiii săi, înainte să moară de Covid-19
Un tată a înregistrat un mesaj VIDEO de adio pentru copiii săi, înainte să moară de Covid-19

Un tată în vârstă de 35 de ani a înregistrat un mesaj video de adio pentru copiii săi, chiar înainte de a muri din cauza infectării cu COVID-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.