Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne

Mihai Fifor
Agerpres

Vicepremierul Mihai Fifor a fost numit ministru interimar al Afacerilor Interne, după demisia lui Nicolae Moga.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul prin care se ia act de demisia lui Nicolae Moga, ministrul afacerilor interne, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului şi decretul prin care se desemnează Mihai-Viorel Fifor, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ca ministru al afacerilor interne, interimar.

Nicolae Moga a demisionat de la Ministerul de Interne la doar 6 zile de la numire.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a declarat Moga, marţi, la anunţarea demisiei.

El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister.

Citește și
alexandra macesanu
Transcriptul convorbirilor dintre Alexandra și operatorii de la 112: ”Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Gheorghe Dincă, acuzat că și-a bătut joc de anchetatori. Explicațiile avocatului său
Gheorghe Dincă, acuzat că și-a bătut joc de anchetatori. Explicațiile avocatului său

Gheorghe Dinca, principalul suspect în cazul ororilor de la Caracal care au îngrozit ţară întreagă, a ajuns iar în fata procurorilor. De data aceasta el a dat explicaţii într-un alt dosar - rămas nerezolvat de 4 ani

Transcriptul convorbirilor dintre Alexandra și operatorii de la 112: ”Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!”
Transcriptul convorbirilor dintre Alexandra și operatorii de la 112: ”Veniți repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!”

Alexandru Cumpănaşu, unchiul adolescentei ucise la Caracal, a publicat pe Facebook transcriptul convorbirilor dintre Alexandra și operatorii de la 112, în ziua în care a cerut ajutor.

Dăncilă, despre tragedia din Caracal: ”Avem datoria morală să-i pedepsim pe cei vinovați”
Dăncilă, despre tragedia din Caracal: ”Avem datoria morală să-i pedepsim pe cei vinovați”

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat după ședința CSAT că vicepremierul Mihai Fifor va ocupa funcția de ministru interimar al Administrației și Internelor, după demisia lui Nicolae Moga.

Anunțul polițiștilor după scandalul crimelor din Caracal: ”Venim la Bucureşti”
Anunțul polițiștilor după scandalul crimelor din Caracal: ”Venim la Bucureşti”

Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor a anunțat după scandalul crimelor din Caracal că ”Vrem să venim la Bucureşti să discutăm cu prim-ministrul, dacă va fi necesar vom intra pe măsuri sindicale.”

Un deputat a publicat o hartă a zonelor unde șefii de poliție nu au pregătire profesională
Un deputat a publicat o hartă a zonelor unde șefii de poliție nu au pregătire profesională

Deputatul USR Claudiu Năsui a publicat pe internet o hartă despre care spune că prezintă judeţele în care şefii de Poliţie ar fi fost numiţi pe criterii politice, fără să aibă pregătire profesională. 

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.