Viceprimarul Sectorului 6, Alexandru Gâdiuţă, exclus din USR. „M-au acuzat că am făcut nunta prea târziu faţă de cununie”

Alexandru Gâdiuță
Agerpres

Biroul Municipiului Bucureşti al USR a decis cu unanimitate de voturi excluderea din USR a lui Alexandru Gâdiuţă, viceprimar al Sectorului 6, a anunţat, marţi, formaţiunea politică.

„Ne reiterăm fermul angajament faţă de principiile promovate de USR: integritate şi bună guvernare. Orice reprezentant al USR din administraţia publică are obligaţia de a promova şi proteja valorile USR, de a modela politici publice conforme cu aceste valori şi de a acţiona în instituţiile publice pe care le conduce în conformitate cu acestea", a transmis USR Bucureşti, potrivit Agerpres.

Alexandru Gâdiuţă preciza luni că s-ar încerca "mazilirea" sa pe fondul unor "pretexte absolut calomnioase". El sublinia că nu a "aranjat niciodată niciun contract, nicio angajare" şi că nu a promovat nicio practică sau procedură ilegală.

„Pentru că insist să deranjez 'mi se pregăteşte ceva'. Se încearcă o mazilire a mea pe fondul unor pretexte absolut calomnioase, fiind invocate inclusiv aspecte din viaţa personală. Ca să fie foarte clar: NU am 'aranjat' niciodată niciun contract, nicio angajare, nu am încurajat, promovat, aprobat nicio practică sau procedură ilegală. Poate fi verificat foarte uşor faptul că nici măcar nu am atribuţii în speţe legate de acuzele ce mi se aduc", a scris Gâdiuţă, pe Facebook.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El menţiona că i s-ar fi reproşat inclusiv faptul că a organizat nunta la ceva timp după cununia civilă.

„Mai mult, ca să înţelegeţi dimensiunea 'problemei', mi se reproşează faptul că mi-am organizat nunta la ceva timp după cununia civilă - în condiţiile în care am traversat o criză sanitară fără precedent în care evenimentele au fost interzise (e oricum ceva de domeniul absurdului că trebuie să justific aşa ceva). Oameni buni, se apropie un an foarte greu pentru România, nu doar pentru Sectorul 6. Este esenţial să fim foarte atenţi la manipulări şi să înţelegem exact care sunt faptele. Am muncit şi muncesc alături de colegele şi colegii mei consilieri pentru cetăţenii Sectorului 6 care să beneficieze de proiecte necesare duse la bun sfârşit. Am fost mereu transparenţi în ceea ce priveşte munca noastră şi continuăm în acelaşi mod, indiferent de piedicile pe care le primim, fie individual, fie ca partid", preciza Gâdiuţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.