Cum să separi faptele de ficțiune în privința schimbărilor climatice. Noi mituri demontate de specialiști

schimbari climatice 2
Getty

PARTENERIAT: Specialiștii de la Climate Change Summit ne ajută să discernem între fapte și ficțiune atunci când vine vorba de schimbările climatice. Experții au demontat mai multe mituri care circulă în spațiul public.

Există mitul potrivit căruia oamenii nu mai pot opri sau încetini schimbările climatice. Ființele umane sunt totuși creaturi inteligente, inventive și adaptabile. Schimbările climatice sunt o provocare pe care omenirea o poate adresa dacă își adună forțele și acționează acum – de la guverne la comunități, familii și indivizi. Fiecare poate face ceva. Și trebuie.

Continuăm seria de mituri despre schimbările climatice demontate cu ajutorul specialiștilor invitați la cea de-a doua ediția a Climate Change Summit cea va avea loc în perioada 19-20 octombrie, la București.

Mitul 6: Energia verde este mai scumpă decât cea bazată pe combustibili fosili

În cele mai multe părți ale lumii, electricitatea provenită de la noile centrale care funcționează cu energie regenerabilă, cum ar fi cea eoliană sau cea solară, este acum mai ieftină decât energia din centralele pe combustibili fosili.

Noile proiecte eoliene și solare costă cu aproximativ 40% mai puțin decât centralele pe cărbune sau gaze construite de la zero – iar decalajul se mărește.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între 2010 și 2021, proiectele de energie solară de mare amploare au înregistrat o reducere de costuri globală de 88%. Această scădere semnificativă se datorează în principal continuării îmbunătățirilor tehnologice, creșterii economiilor lumii și reducerii costurilor de finanțare pentru instalațiile eoliene și solare. Costurile energiei eoliene la sol au scăzut cu 68%, în timp ce costurile energiei eoliene offshore au scăzut cu 60% începând din 2010.

Mitul 7: Trecerea la o economie sustenabilă o să creeze milioane de șomeri

De fapt, e chiar invers. Tranziția către o economie net zero (de la una bazată pe combustibili fosili către una care funcționează cu surse curate de energie) va duce la o creștere a locurilor de muncă în sectorul energetic. E adevărat, aproximativ cinci milioane de locuri de muncă în producția de combustibili fosili ar putea dispărea până în 2030. În același timp, se estimează că 14 milioane de noi locuri de muncă vor fi create în energia curată, rezultând un câștig net de nouă milioane de locuri de muncă la nivel global, potrivit datelor furnizate de Agenția Internațională de Energie (IEA).

Numărul de locuri de muncă în sectorul energiei regenerabile a continuat să crească la nivel mondial în ultimul deceniu, cu cele mai multe locuri de muncă în industria energiei solare fotovoltaice, bioenergie, hidroenergie și energie eoliană. În 2022, sectorul energiei regenerabile a angajat direct și indirect aproximativ 12,7 milioane de persoane, comparativ cu aproximativ 7,3 milioane în 2012, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA).

Zeci de milioane de locuri de muncă suplimentare vor fi probabil create în următoarele decenii, pe măsură ce investițiile vor crește și capacitățile instalate se vor extinde. Este de așteptat ca până în 2050, sectorul energiei regenerabile să angajeze cel puțin 42 de milioane de oameni. Măsurile de eficiență energetică ar crea 21 de milioane de locuri de muncă suplimentare, iar flexibilitatea sistemului ar crea alte 15 milioane.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, fiecare dolar investit în surse regenerabile creează de trei ori mai multe locuri de muncă decât în industria combustibililor fosili.

Mitul 8: Nu oamenii sunt de vină pentru schimbările climatice

Există teorii potrivit cărora, de exemplu, vulcanii emit mai mult dioxid de carbon decât ar putea oamenii să producă vreodată. În realitate, vulcanii lumii emit mai puțin de 1% din dioxidul de carbon pe care oamenii îl pun în atmosferă într-un an, iar acest procent scade pe măsură ce emisiile antropice cresc anual. Pentru a pune acest lucru în perspectivă: vulcanii submarini (subacvatici) pot emite până la 97 de milioane de tone de CO2 pe an, iar vulcanii de pe uscat emit aproximativ 242 de milioane de tone de CO2 pe an. Spre comparație, activitatea umană generează 29 de miliarde de tone de CO2 (și în creștere) pe an.

Și încă ceva: în cazul erupțiilor foarte mari, precum cea a Muntelui Pinatubo în 1991, volumul de aerosoli vulcanici este atât de mare încât provoacă o scădere semnificativă a temperaturii globale, nicidecum o încălzire.

Mitul 9: Schimbările climatice nu sunt problema mea

Pe de o parte, 70% din emisiile de gaze cu efect de seră din ultimele două decenii pot fi atribuite a 100 de producători de combustibili fosili, potrivit Carbon Disclosure Project. Deci rolul lor este clar important. Dar consumatorii bogați contribuie și ei cu o cantitate disproporționată de emisii prin alegerile pe care le fac. O altă evaluare cu privire la consumul casnic, realizată de Institutul de Cercetare pentru Sustenabilitate de la Universitatea din Leeds din Marea Britanie, sugerează că gospodăriile contribuie cu mai mult de 60% la emisiile globale de gaze cu efect de seră. Așadar, sunt de luat în calcul și emisiile „indirecte”, rezultate din utilizarea bunurilor și serviciilor.

Nu în ultimul rând, principala cauză a schimbărilor climatice – arderea cărbunelui, petrolului și gazelor – provoacă poluarea aerului care, la rândul său, poate duce la boli respiratorii, accidente vasculare cerebrale și atacuri de cord. În prezent, peste 8,7 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza poluării aerului exterior.

Oricum ar fi și oricare ar fi contribuția ta la emisiile poluante, aceasta nu mai este o scuză pentru a nu acționa împotriva schimbărilor climatice și a împinge povara asupra generațiilor viitoare. Se observă deja efectele devastatoare ale schimbărilor climatice asupra aprovizionării globale cu alimente, creșterea migrației, conflictelor, bolilor și instabilității globale, iar acest lucru se va agrava nu acționăm acum. Schimbările climatice provocate de om sunt cea mai mare criză de mediu a timpului nostru. Amenință viitorul planetei de care depindem pentru supraviețuirea noastră și suntem ultima generație care poate face ceva în privința asta.

Mitul 10: Oricum e prea târziu, nu mai e nimic de făcut

Dacă toate emisiile de gaze cu efect de seră produse de om ar fi oprite astăzi, temperatura Pământului ar continua să crească câteva decenii, deoarece curentele oceanice aduc căldura excesivă stocată în adâncuri înapoi la suprafață. Însă odată cu radierea căldurii excesive către spațiul cosmic, temperatura terestră s-ar stabiliza. Fără influența umană suplimentară, procesele naturale ar începe să elimine treptat dioxidul de carbon în exces din atmosferă, iar temperaturile globale ar începe să scadă treptat.

Potrivit celui mai recent raport IPCC, lumea trebuie să reducă emisiile de carbon cu aproape jumătate în următorii șapte ani pentru a rămâne pe drumul spre limita de încălzire globală de 1,5 grade Celsius și pentru a evita cele mai grave consecințe ale schimbărilor climatice. Cu toate acestea, emisiile continuă să crească.

În raportul IPCC, există un grafic care oferă o hartă a opțiunilor pentru reducerea emisiilor de carbon, bazată pe 175 de studii și elaborată de un grup de cercetători. Acest grafic arată că energia solară și eoliană sunt cele mai eficiente opțiuni, având potențialul de a reduce 8 miliarde de tone de CO2 anual până în 2030, echivalentul emisiilor combinate ale SUA și Uniunii Europene în prezent. Mai mult, această reducere poate fi realizată la un cost mai mic decât menținerea sistemelor actuale de producere a energiei electrice.

Cercetătorii subliniază că principalele soluții sunt energia eoliană, energia solară, eficiența energetică, oprirea defrișărilor și reducerea emisiilor de metan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”. Ce se va întâmpla cu facturile
„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”. Ce se va întâmpla cu facturile

„Prosumatorii din România au ajuns să producă mai mult decât o centrală nucleară”, iar prețul energiei solare a scăzut de 5000 de ori de când a fost inventată, a declarat la Pro Verde, Corina Murafa, membru al Comitetului Economic și Social European.

Bucureștiul este „poluat agresiv” șase luni pe an. Motivul mai puțin cunoscut pentru care aerul devine greu de respirat
Bucureștiul este „poluat agresiv” șase luni pe an. Motivul mai puțin cunoscut pentru care aerul devine greu de respirat

29.000 de români mor anual din cauza poluării, potrivit statisticilor europene, iar Bucureștiul este pe locul întâi în ceea ce privește costurile medicale și sociale asociate poluării.

Concertele Coldplay de la București vor fi sustenabile. Publicul va produce energie dansând pe o podea cinetică
Concertele Coldplay de la București vor fi sustenabile. Publicul va produce energie dansând pe o podea cinetică

Concertele Coldplay de la București – poate cele mai așteptate din vara anului 2024 - vor fi sustenabile, iar amprenta de carbon va fi redusă la jumătate față de ultimul turneu al trupei, de acum opt ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.