Categoriile cele mai vulnerabile în fața gripei. Avertisment din partea medicilor

×
Codul embed a fost copiat

Prima tranșă, din cele aproape 3 milioane de doze de vaccin gripal, comandate de ministerul Sănătăţii, a ajuns în ţară.

În câteva zile, serurile vor fi şi în cabinetele medicilor de familie, dar pentru că sunt puţine deocamdată, vor fi distribuite cu prioritate celor cu risc mare de îmbolnăvire.

În farmacii, vaccinul va intra de săptămâna viitoare. În contextul pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a recomandat ca vaccinarea antigripală să înceapă mai devreme, în acest sezon.

Este primul an în care vaccinul gripal ajunge în ţară în luna septembrie. 330 de mii de doze din cele 2.970.000 comandate de Ministerul Sănătăţii pentru categoriile cu risc mare de îmbolnăvire, adică: Persoanele peste 65 de ani, cei cu anumite boli cronice, femeile însărcinate, copiii cu afecţiuni grave şi cadrele medicale.

Gindrovel Dumitra, şeful comisiei de vaccinologie din MS: ''Aceste 330 de mii vor trebui administrate copiilor cu vârsta între 3 şi 5 ani care nu au mai primit nicio doză de vaccin gripal. Aceşti copii vor avea prioritate, sunt peste 70 de mii de copii. După aceea prioritate ar trebui să aibă gravidele, persoanele instituţionalizate şi cei cu boli cronice''.

Citește și
Vaccin
Vaccinul antigripal este deja distribuit în țară, în campania Ministerului Sănătății. Cine va beneficia de imunizare gratuită
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Următoarele doze de vaccin gripal sunt aşteptate pe 18 septembrie şi sunt destinate copiilor între 6 luni şi 3 ani. Apoi, după 15 octombrie până la finalul anului, ar trebui să ajungă toate celelalte.

Medicii de familie se tem că nici în acest an nu vor fi suficiente.

Titu Anastasiu, medic de familie: ''Au ajuns să se vaccineze doar oamenii foarte săraci la noi, restul să îşi cumpără vaccin şi normal ar fi ca eu să pot vaccina pe oricine. În general ne dau jumătate din dozele pe care le cerem sau chiar un sfert''.

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii: ''Ministerul sănătăţii a lucrat împreună cu medicii de familie pentru stabilirea necesarului. Această cantitate de 3 milioane de doze este solicitată de către medicii de familie''.

Toţi ceilalţi îl vor cumpăra din farmacii. În unele farmacii se fac liste de aşteptare pentru clienţii fideli, iar în anumite zone chiar medicii au cerut să fie anunţaţi când va ajunge serul. Şi asta pentru că deşi ei sunt în categoria cu risc mare de îmbolnăvire şi ar trebui să beneficieze gratuit, au fost ani în care nu au primit vaccinul gripal.

Pandemia de COVID, dar şi epidemiile de gripă din ultimii doi ani, îi fac pe oameni să fie mai precauţi. Unii caută vaccinul gripal încă din august.

Ella Bușoiu, farmacist: "Momentan nu se găseşte la furnizor. Aşteptăm să vedem la final de lună, la început de lună octombrie dacă apare. Nu ştim cantităţile încă, sperăm să nu fie deficit ca anul trecut''.

După injectare, vaccinul gripal are nevoie de până la 7 zile pentru a-şi face efectul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Chinezii anunță că vaccinurile împotriva COVID-19 ar putea fi gata de utilizare în noiembrie
Chinezii anunță că vaccinurile împotriva COVID-19 ar putea fi gata de utilizare în noiembrie

Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate în China ar putea fi gata de utilizare pentru publicul larg din noiembrie, a declarat un oficial al Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

Vaccinul antigripal este deja distribuit în țară, în campania Ministerului Sănătății. Cine va beneficia de imunizare gratuită
Vaccinul antigripal este deja distribuit în țară, în campania Ministerului Sănătății. Cine va beneficia de imunizare gratuită

Prima tranșă de vaccin antigripal a început să fie distribuită în toată țara, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită derulată de Ministerul Sănătății.

România, printre ţările UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare a bătrânilor împotriva gripei
România, printre ţările UE cu cea mai scăzută rată de vaccinare a bătrânilor împotriva gripei

Cea mai scăzută rată de vaccinare din Uniunea Europeană împotriva gripei în rândul persoanelor de 65 de ani şi peste s-a înregistrat în 2018 în Letonia, Estonia, Slovacia, Slovenia, Lituania şi România.

OMS: Record de cazuri noi de Covid-19, înregistrat în ultimele 24 de ore la nivel mondial
OMS: Record de cazuri noi de Covid-19, înregistrat în ultimele 24 de ore la nivel mondial

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat un număr record de îmbolnăviri pe glob: aproape 308.000 în 24 de ore. În toată lumea însă sunt în jur de 30 de milioane de cazuri confirmate, iar pentru un milion de oameni, Covid-19 a fost final de drum.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.