Amplu studiu efectuat în China asupra bolnavilor de COVID-19. Ce au descoperit cercetătorii

×
Codul embed a fost copiat

Vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu coronavirus în China este de 47 de ani. Asta arată datele unui studiu, făcut de Centrul Chinez pentru Controlul Bolilor și publicat într-un jurnal medical european.

După monitorizarea a peste 1.000 de chinezi care au dezvoltat simptome, cercet[torii au descoperit că cei mai mulţi erau bărbaţi - peste 67%. Doar 5% dintre cei urmăriţi de cercetători au ajuns la terapie intensivă după ce starea lor s-a agravat.

Studiul făcut în China, care a urmărit peste 1.000 de pacienți din 550 de spitale, arată că incidența coronavirusului la pacienții peste 65 de ani era undeva de peste 15%, în timp ce pentru grupa următoare de vârstă, 50-64 de ani, depășea 29%. Într-adevăr, acest studiu confirmă sau reconfirmă ceea ce arătau și datele anterioare: la pacienții tineri din grupa de vârstă 0-14, ani incidența este foarte mică, sub 1%.

Perioada de incubaţie a fost de patru zile, în medie, adică perioada de la momentul la care virusul a ajuns în corp până când au început manifestările bolii.

Abia în timpul spitalizării a apărut febra, iar cei mai mulţi pacienţi - peste 46% - au avut între 38 și 39 de grade. Aproape o treime au avut o febră specifică răcelilor banale, de până în 38 de grade, mai arată cercetătorii chinezi.

Citește și
Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii
Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Simptome s-au confruntat în timpul spitalizării, care a fost în medie de 12 zile, cei peste 1.000 de chinezi monitorizezi de acest studiu au fost, în special, oboseala și tusea, după care expectorația și respiraţie îngreunată.

Sub 24% dintre cei cu coronavirus aveau cel puțin încă o problemă de sănătate, mai ales hipertensiune sau diabet, dar la cei mai mulţi, peste trei sferturi dintre cei monitorizaţi, organismul era sănătos, mai notează raportul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Zeci de oameni întorși din Italia au cerut să fie testați pentru coronavirus. Niciun caz nou confirmat
Zeci de oameni întorși din Italia au cerut să fie testați pentru coronavirus. Niciun caz nou confirmat

Autoritățile nu au descoperit până acum un caz nou de infectare cu coronavirus, pe lângă cele trei confirmate săptămâna trecută.

Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii
Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii

Turismul a fost direct lovit de extinderea coronavirusului.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.