„Lunea albastră”, cea mai deprimantă zi din an. Cum puteți trece mai ușor peste ea

×
Codul embed a fost copiat

Dacă v-ați simțit luni mai obosiți, apatici sau chiar triști, nu este întâmplător.

Suntem în cea mai deprimantă zi din an, cunoscută în toată lumea ca „lunea albastră”.

Specialiștii au stabilit că este cea mai rea zi din an în urmă cu un deceniu și jumătate, când un psiholog britanic a făcut un calcul, pe baza unor factori care ne-ar influența starea de spirit: vremea, datoriile și timpul scurs de la Sărbători.

A treia zi de luni a anului este considerată „lunea albastră”. Este la mijlocul iernii, perioada în care soarele își face apariția cel mai puțin. Este și ziua când la nivel mondial sunt raportate cele mai multe cazuri de insomnii.

Psihologul britanic a analizat mai mulți factori și, printr-o formulă matematică, a ajuns la concluzia că astăzi oamenii sunt mai triști pentru că este frig, vremea este mai mohorâtă în general, unii au o stare de melancolie după Sărbători, mai ales că a fost o perioada cu multe cheltuieli, au trecut vacanțele și, nu în ultimul rând, mulți oameni urăsc, oricum, zilele de luni.

Citește și
depresie
Primul centru anti-depresie din România. Unde pot suna cei care au nevoie de ajutor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Din fericire, puteți trece ușor peste această stare. Iată câteva trucuri.

Cristina Fulop, psiholog: „Să încercăm să ne alimentăm sănătos, să renunțăm un pic la carbohidrați, să stăm mult la aer. Dacă prindem o rază de soare, cu atât mai bine. Să facem sport, ca să descărcăm endorfine și să modificăm puțin chimia asta deficitară în serotonină, să petrecem timp alături de oamenii dragi nouă și să așteptăm primăvara”.

De "Blue monday" va dăm, totuși, o veste bună: au mai rămas doar cinci luni până la cea mai fericită zi din an: 19 iunie, când e vară și ne gândim mai mult la vacanță.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mărturii ascunse despre depresia lui Lady Gaga: ”A fost umilită, tachinată, izolată”
Mărturii ascunse despre depresia lui Lady Gaga: ”A fost umilită, tachinată, izolată”

Lady Gaga este una dintre celebrităţile care au vorbit deschis despre sănătatea mintală, inspirându-şi fanii cu povestea sa. 

Primul centru anti-depresie din România. Unde pot suna cei care au nevoie de ajutor
Primul centru anti-depresie din România. Unde pot suna cei care au nevoie de ajutor

Boala secolului 21, depresia, afectează peste două milioane de români.

Depresia în rândul copiilor. Cum îi afectează comparația socială
Depresia în rândul copiilor. Cum îi afectează comparația socială

Conform legii, un medic nu are voie să facă public diagnosticul pe care i l-a pus unui pacient. V-ați gândit vreodată de ce învățătorii sau profesorii fac asta?

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.