Campania „Donează sânge, fii erou!” este de mare interes în Cluj-Napoca. Circa 100 de donatori vin zilnic

×
Codul embed a fost copiat

Lipsa acută de sânge din spitale se resimte din ce în ce mai mult, mai ales în această perioadă dificilă.

Campania intitulată „Donează sânge, fii erou!” a ajuns la ediția cu numărul 20, iar oamenii sunt invitați sa participe, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. De când s-a dat startul acestui proiect, la Cluj-Napoca vin, zilnic, aproape 100 de donatori.

Când vine vorba de donare de sânge, România este pe ultimele locuri în Europa. Statisticile arată că aproximativ 2% din oameni donează anual, lucru ce plasează țara noastră pe ultimele poziții în acest clasament. La Cluj, cu ocazia celebrării a 20 de ani ai campaniei "Donează sânge, fii erou!", oamenii au venit într-un număr mai mare.

Campania „Donează sânge, fii erou!” este un proiect de voluntariat al studenților de la medicină. Aceștia au ales să facă voluntariat în timpul liber pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Nicula Loredana, student voluntar: „Pentru mine tot timpul a fost important să ajut oamenii și încă din liceu donez sânge. Când am venit la Medicină și am aflat că mă pot implica în proiectul Donează sânge, fii erou am zis că de ce să nu fiu voluntară, să fac ceva să mă implic activ în acest proiect”.

Citește și
Donator
Medicii fac apel la români să doneze sânge. Este nevoie acută în spitalele din țară
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihai Sandu, student voluntar: „Campania încurajează oamenii să vină să doneze cât mai des pentru că nevoia din spitale este foarte mare”.

La centrul de transfuzie sanguină de la Cluj este mare nevoie în acest moment în special de grupele de sânge zero și A.

Dr. Ruxanda Novac, director Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj: „Cazurile din clinici, adică solicitările lor sunt multe, chiar foarte multe. Rezervele au început să scadă.
Pe lângă tichetele de masă în valoare de 65 lei și o zi liberă de la muncă, donatorii vor mai primi cadou pe parcursul campaniei care se desfășoară în perioada 6-17 decembrie și un pachețel cu produse de bază”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ne confruntăm cu o gravă criză de sânge. Operațiile sunt amânate, iar medicii fac apeluri disperate la donatori
Ne confruntăm cu o gravă criză de sânge. Operațiile sunt amânate, iar medicii fac apeluri disperate la donatori

România se confruntă cu o gravă criză de sânge. Oamenii nu mai vin la centrele de transfuzii să doneze în perioada vacanței de vară, în condițiile în care spitalele au nevoie urgentă de rezerve.

Medicii fac apel la români să doneze sânge. Este nevoie acută în spitalele din țară
Medicii fac apel la români să doneze sânge. Este nevoie acută în spitalele din țară

Este nevoie acută de sânge în spitalele din țară - spun disperaţi doctorii, care fac un apel către români să doneze.

Criză uriașă de sânge la Arad. Numărul donatorilor s-a înjumătățit
Criză uriașă de sânge la Arad. Numărul donatorilor s-a înjumătățit

Este o uriaşă criză de sânge la Arad. Numărul donatorilor a scăzut dramatic în timp ce la început de an cererile au crescut.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.