Continuă campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere. Cine primește gratuit serul

×
Codul embed a fost copiat

Ministerul sănătăţii continuă campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere. O nouă transă de 500 de mii de doze de vaccin gripal a ajuns luni la direcţiile de sănătate publică.

Vorbim despre vaccinul injectabil, cumpărat de Ministerul Sănătății pentru bolnavii cronici, gravide, și vârstnici.

Teoretic, imunizarea este gratuită și pentru copiii de la 6 luni la trei ani, însă pentru ei au venit până acum cele mai puține vaccinuri.

În plus, ultimul lot este anunțat abia pentru 10 decembrie. Pericolul este, spun specialiștii, să avem numeroși pacienți vulnerabili nevaccinați în plin sezon gripal. ​

Dozele de vaccin împotriva gripei, din tranșa a treia, au ajuns în depozitele DSP. Pot fi administrate numai copiilor de peste 3 ani și pacienților adulți.

Citește și
coronavirus, spital, covid
Medic din Cluj: primul caz de Covid-19 și gripă la aceeaşi persoană. Autoritățile nu confirmă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș: „Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie pe baza unei programări prealabile, reducandu-se astfel timpul de așteptare. Diferența de doze va fi trimisă în teritoriu eșalonat în mai multe tranșe până la sfârșitul anului.”

Anca Andrițoiu, director DSP Bistrița Năsăud: „Este o cerere mai mare față de anul trecut, noi am solicitat în total în jur de 31.000 de doze. Azi de dimineața am primit a treia tranșă, tot pentru adulți, 5400 de doze.”

De fapt, abia acum medicii de familie spera să aibă un lot substanțial de vaccinuri, pentru cei asigurați. Prima tranșă intrată în țară în septembrie a fost trimisă integral personalului medical din spitale și angajaților din centrele de copii, bătrâni și persoane cu handicap.

A doua tranșă a fost extrem de mică- 70 de mii de vaccinuri pentru copiii între 6 luni și 3 ani. Majoritatea n-au mai fost vaccinați pentru gripă, deci au nevoie și de rapel.

Dr. Raluca Zoitanu, președintele Patronatului Medicilor de Familie: „Momentul optim al vaccinării pentru cei care au mai făcut vaccinul este jumătatea lunii octombrie, deci acum.”

Reporter: „Și dacă n-au mai făcut?”

Dr. Raluca Zoitanu, președintele Patronatului Medicilor de Familie: „Prima doză în septembrie, a doua în octombrie.”

Reporter: „Adică deja trebuia să fie bifat primul pas.”

Dr. Raluca Zoitanu, președintele Patronatului Medicilor de Familie: „Exact”.

Vestea proastă este că un milion de vaccinuri din cele comandate de Ministerul Sănătății ar urma să ajungă abia la sfârșitul lui noiembrie și în prima jumătate a lunii decembrie.

Dana Mizumschi, medic de familie: „Decembrie este mult prea tărziu. Din păcate, trebuie să spun și acest lucru. Anul trecut am primit câteva doze, tot insuficiente, în noiembrie. Evident că speram ca lucrurile să stea diferit.”

Diferit stăm în privința ofertei din farmacii... din păcate, în rău! Injecțiile cu antigripal au dispărut complet. Sporadic, apar în depozit capete de stoc din vaccinul intranazal- de două ori mai scump, dar tot eficient și sigur.

Nu poți face gripă de la vaccin, indiferent că vorbim de varianta injectabilă sau de cea sub formă de spray.

Dar mecanismele sunt diferite... cel injectabil conține virus inactivat, un fel de poză, o reprezentare pe care i-o arați sistemului imunitar, spunandu-i: acesta este dușmanul tău. Când îl vezi, distruge-l!

Vaccinul puf are virus atenuat, "îmblânzit"... și nu ne poate îmbolnăvi. În schimb, pot apărea local, timp de 2-3 zile, simptome similare- rinoree sau durere de gât. Trec fară probleme și în acest răstimp omul nu este contagios.

Atenție, vaccinul spray este destinat doar copiilor peste 2 ani și adolescenților.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 după Crăciun
Marea Britanie prevede să înceapă vaccinarea anti COVID-19 după Crăciun

Sistemul public de sănătate britanic NHS se pregăteşte să înceapă administrarea unui vaccin împotriva noului coronavirus "la puţin timp după Crăciun", notează ziarul The Sunday Times, citat duminică de EFE, scrie Agerpres. 

Medic din Cluj: primul caz de Covid-19 și gripă la aceeaşi persoană. Autoritățile nu confirmă
Medic din Cluj: primul caz de Covid-19 și gripă la aceeaşi persoană. Autoritățile nu confirmă

În spitalele din România, situaţia nu este deloc bună. Sute de români duc o luptă cruntă cu COVID-19, iar medicii fac eforturi ca să îi ţină în viaţă.

Peste 500.000 de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor ajunge la medicii de familie
Peste 500.000 de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor ajunge la medicii de familie

Începând de luni, 500 de mii de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor pleca din depozite către medicii de familie. Evident că întocmirea hârtiilor şi transferul în sine vor dura câteva zile.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.