Fetiță cu leucemie în moarte cerebrală după ce a făcut gripă. Ar fi luat virusul din spital

×
Codul embed a fost copiat

În plină epidemie de gripă, sălile de aşteptare de la Unităţile de Primiri Urgențe sunt arhipline. Cazurile grave au prioritate, iar ceilalţi pacienţi trebuie să aştepte uneori cu orele până le vine rândul.

În aceste condiţii cresc şansele de îmbolnăvire.

O mamă din Olt, de pildă, spune că fiica ei a luat gripa pe holurile de la Marie Curie. Cea mică, diagnosticată cu leucemie şi sindrom Down, ar fi stat 8 ore până că medicii să o investigheze. Acum este în moarte cerebrală.

Fata de 3 ani a ajuns la Spitalul "Marie Curie” acum 9 zile, după ce a avut o reacţie alergică, iar doctorii din Olt i-au prescris un tratament care i-a nemulţumit pe părinţi.

În instituţia medicală din Bucureşti, cea mică a fost plimbată prin mai multe cabinete, susţine mama ei, dar pentru că existau şi alte cazuri a aşteptat ore în şir pe holuri.

Citește și
Sorina Pintea
Epidemie de gripă în România. Anunțul oficial făcut de Ministrul Sănătății
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Paula Voinea, mama fetei: "I-au recoltat analize şi am aşteptat după rezultat în sală, acolo. M-au ţinut 8 ore. Într-un final, după 8 opre, mi-au zis "mergeţi cu ea la Fundeni". La Fundeni mi-au zis că nu pot să mă interneze, că nu am bilet de trimitere."

Între timp, fata a început să facă febră, iar părinţii au dus-o la Spitalul din Slatina.

Doctorii au diagnosticat-o cu gripă şi pentru că starea ei era tot mai gravă, au trimis-o la Craiova unde, după câteva ore, a intrat în moarte clinică.

Andrei Ștefănescu, director medical Spitalul Slatina: "Fiind un organism firav, s-a suprapus şi gripa şi noi neavând resursele medicale pentru o boală aşa complexă şi boala onco-hematică, am decis să o transferăm într-un spital care are toate aceste resurse."

Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean Craiova: "Se află în continuarea în clinica de terapie intensivă, este în stare gravă. Este intubată şi ventilată mecanic. Se continuă investigaţiile, copilul a fost testat pentru gripă şi s-a confirmat că este suferind de gripă de tip A."

Părinţii cred că fiica lor a luat virsurul gripal cât a stat pe holurile spitalului "Marie Curie".

Paula Voinea, mama: "Erau copii care strănutau, ea este un copil sociabil, luasem o trusă medicală de jucărie să nu se plictisească... A consultat copiii, era lipicioasă.”

La Unitatea de Primiri Urgenţe de la "Marie Curie" şi astăzi zeci de părinţi cu copii în braţe aşteptau să le vină rândul să intre în cabinetele medicilor. Deşi este epidemie de gripă, măsurile de prevenţie erau minime.

Copiii care tuşeau stăteau la un loc cu cei care aveau alte simptome, iar adulţii care îi însoţeau nu se protejau cu masc[.

Pe de altă parte, cei din Conducerea Spitalui Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" au cerut un raport de la medicii care s-au ocupat de cazul fetiţei din Olt.

Până la finalizarea anchetei, au refuzat să facă alte comentarii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a crescut la 58. Cine sunt ultimele 2 victime
Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a crescut la 58. Cine sunt ultimele 2 victime

Numărul deceselor cauzate de virusul gripal a crescut la 58, potrivit celui mai recent bilanț anunțat de autorități.

Epidemie de gripă în România. Anunțul oficial făcut de Ministrul Sănătății
Epidemie de gripă în România. Anunțul oficial făcut de Ministrul Sănătății

N-am scăpat de ceea ce ne temeam mai mult! Avem epidemie de gripă! Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.