Gripa face victime în România. Avertismentul specialiștilor: "E abia începutul"

×
Codul embed a fost copiat

Începutul însorit de an cu temperaturi nesperate pentru această perioadă vine şi cu o avertizare din partea specialiştilor Centrului European de Control al Bolilor.

Aceştia spun că circulaţia simultană a virusurilor gripale poate duce la îmbolnăviri pe bandă rulantă într-o perioadă scurtă de timp. Iar România nu este ferită de pericole, mai ales că numărul celor care se vaccinează împotriva gripei este cu mult sub media europeană. Până acum doi oameni au murit. Niciunul nu era imunizat.

O femeie de 47 de ani din Buzău a murit la spital, iar testele au arătat că avea gripă.

Adrian Zoican, şef UPU Buzău: ''A fost adusă la UPU prezentând simptome de insuficiență respiratorie, dânsa a afirmat că timp de trei zile a prezentat febră, tuse, dispnee. A fost evaluată, triată şi s-au făcut investigaţiile necesare''.

La fel s-a stins şi un bărbat de 54 de ani din Dâmboviţa.

Citește și
vaccin antigripal
Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Niciuna dintre victime nu îşi făcuse vaccinul gripal. În total, până acum, au fost raporatate 177 de cazuri de gripă.

Iar specialiştii avertizează că ar putea fi doar începutul.

Prof. dr. Alexandru Rafila, Societatea Română de Microbiologie: ''Nu s-au înregistrat foarte multe cazuri de infecţii gripale comparativ cu sezonul trecut. Este aceasta circulaţie a virusurilor de tip A şi B simultan, de obicei este secvenţiala, ceea ce poate cauza într-un interval scurt de timp un număr relativ mare de îmbolnăviri''.

Pentru cei consideraţi în categoriile cu risc mare de îmbolnăvire, ministerul Sănătăţii a cumpărat 1,5 milioane de doze de ser imunizator, iar până la sfârşitul anului au fost vaccinate aproape 1,4 milioane de persoane. Mult prea puţin dacă ne gândim că doar vârstnici sunt peste 3,5 milioane în România, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomanda o rată de vaccinare de peste 75% a persoanelor care au trecut de 65 de ani''

Atât vaccinul distribuit de ministerul Sănătăţii, cât şi cel contracost din farmacii acoperă toate tipurile de virusuri gripale din acest sezon, spun specialiştii. Problema este că nu sunt doze suficiente.

Dacă totuşi îl găsiţi nu ezitaţi să vă vaccinaţi. De la data injectării durează între 7 şi 14 zile până când apar anticorpii protectori, iar doctorii cred că sezonul gripal s-ar putea prelungi până la începutul lunii aprilie.

Nu în ultimul rând respectați regulile de igienă: spălați va pe mâini cu apă și săpun, purtați masca de unică folosință, stați departe de cei bolnavi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie de 47 de ani din Buzău a murit din cauza gripei. Familia a refuzat necropsia
O femeie de 47 de ani din Buzău a murit din cauza gripei. Familia a refuzat necropsia

O femeie de 47 de ani a murit în spital, la Buzău, din cauza gripei.

Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România
Vaccinul gripal lipseşte, deşi boala a făcut deja prima victimă în România

La jumătatea lui decembrie, când încă nu a dat gerul, vaccinul gripal lipsește din cabinetele medicilor de familie și din farmacii.

Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița
Primul caz de deces provocat de gripă în acest sezon, în Dâmbovița

Un bărbat de 54 de ani, din Dâmboviţa, diagnosticat cu gripă şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a murit, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa.

Ce sunt medicamentele „multisimptom
Ce sunt medicamentele „multisimptom", care ameliorează răceala și gripa

Cele mai recente studii de piață arată că încă nu știm să tratăm virozele de sezon și ne înfigem direct în antibiotice. Ne facem mai mult rău!

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.