Ministerul Sănătăţii va elabora o strategie naţională pentru pacienţii cu arsuri

pat pentru marii arsi
www.innumeleluialexandru.ro

Ministerul Sănătăţii va elabora o strategie naţională dedicată pacienţilor cu arsuri pentru asigurarea asistenţei medicale la standarde europene în cazul acestora.

"În România, ne confruntăm cu un număr mare de pacienţi cu arsură, iar problematica acestui tip de pacient este una complexă, nu numai de natură medicală.

Pentru noi este importantă calitatea vieţii pacientului şi vrem să punem la punct o strategie pe termen mediu pentru asigurarea asistenţei medicale la standarde europene pentru aceşti pacienţi. Am chemat alături de noi atât reprezentanţii pacienţilor, cât şi pe cei care sunt implicaţi, zilnic, în tratarea acestora şi am discutat despre problemele existente în ceea ce priveşte transportul, resursa umană şi infrastructura din domeniu", a spus secretarul de stat Horaţiu Moldovan, potrivit unui comunicat.

Miercuri a fost organizată o primă întâlnire a grupului de lucru care s-a constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru problematica pacienţilor cu arsuri.

În prima şedinţă au fost stabilite metodologia de lucru, dar şi aspecte privind situaţia actuală a pacienţilor cu arsuri.

Citește și
Floreasca
Cazul pacientei arse la Floreasca. Trei asistente, audiate de anchetatori
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ministerul Sănătăţii a invitat să participe în grupul de lucru reprezentanţii autorităţilor publice din domeniu, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii pacienţilor, specialişti în domeniu, toţi cei care sunt implicaţi în asigurarea asistenţei medicale pentru pacienţii cu arsuri - managerii unităţilor cu paturi de arşi, şefi de secţie, dar şi cu transportul acestora -, reprezentanţi ai serviciilor de ambulanţă, reprezentanţi ai DSU.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Incendii grave în Vaslui. Un bărbat a suferit arsuri grave și a fost transferat la Iași
Incendii grave în Vaslui. Un bărbat a suferit arsuri grave și a fost transferat la Iași

O garsonieră aflată la etajul al patrulea al unui imobil a luat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Vaslui.

Cazul pacientei arse la Floreasca. Trei asistente, audiate de anchetatori
Cazul pacientei arse la Floreasca. Trei asistente, audiate de anchetatori

La Poliţia Capitalei continuă audierile în ancheta legată de moartea pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie, la Spitalul Floreasca.

FOTO. Primele imagini din sala de operaţie unde a fost dusă pacienta arsă la spitalul Floreasca
FOTO. Primele imagini din sala de operaţie unde a fost dusă pacienta arsă la spitalul Floreasca

Al doilea pacient care ar fi fost ars pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca a fost miercuri la audieri la Poliţia Capitalei.

Tânărul cu arsuri pe jumătate din corp a ajuns la clinica din Viena
Tânărul cu arsuri pe jumătate din corp a ajuns la clinica din Viena

Tânărul de 20 de ani care a suferit arsuri pe jumătate din suprafața corpului după ce s-a electrocutat în gara Chitila triaj a ajuns la clinica AKH din Viena.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.