Bărbatul seropozitiv din Arad ar fi făcut mai multe victime. Mărturia unei tinere de 19 ani

×
Codul embed a fost copiat

O descoperire îngrozitoare a transformat în coşmar viaţa mai multor tinere din Arad. Ele au aflat că un bărbat de 30 de ani, cu care au avut de-a face, este purtător de HIV, virusul care provoacă SIDA.

Boala ar fi fost transmisă cu bună-știință de individ, susțin procurorii. Bărbatul este seropozitiv de la naştere şi nu a suflat o vorbă despre asta partenerelor sale. Şi-a îmbolnăvit inclusiv fosta soţie, cu care are doi copii.

Suspectul era însurat când a cunoscut-o într-un bar, acum doi ani, pe o tânără care avea pe atunci 17 ani. Cei doi au început o relație amoroasă, însă fata susține că el nu i-a spus o vorba despre boala pe care o avea.

Îndată ce a aflat de legătură dintre ei, soția individului a încercat să o avertizeze pe tânăra, însă bărbatul s-a opus categoric. Ba mai mult, i-a interzis fetei să meargă la medic, de teamă că el ar putea fi arestat.

Victimă: „Nu știam că el este bolnav, am aflat ulterior, după ce relația se consumase. Am simțit că toată viața mea s-a ruinat. Mi-a spus că sunt minoră și că dacă părinții mei află, va ajunge la poliție și va face închisoare”.

Citește și
hiv
Un tânăr din Arad infectat cu HIV şi-a îmbolnăvit soţia şi iubita minoră. "Şi-au asumat"
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Tânăra a suferit un șoc atunci când a aflat adevărul, la spital. Analizele au confirmat fără dubii că este și ea seropozitivă. Atunci, a decis să îl dea în judecată pe cel care a infectat-o.

Avocata tinerei nu exclude varianta ca bărbatul să fi îmbolnăvit intenţionat şi alte femei.

Avocata victimei: „Pe rolul Tribunalului Arad este deschis un dosar. El nu se consideră vinovat. Susținerile sunt că au știut persoanele de boală de care suferă. Am înţeles că e vorba despre mai multe persoane"
Reporter: "Câte?" 
Avocata victimei: "3-4, poate că 5"

În același timp, la Inspectoratul de Poliție Arad mai este un dosar, în rem, în care se verifică circumstanțele în care s-a îmbolnăvit o tânăra. Autoritățile au transmis că deocamdată anchetează doar fapta în sine.

Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad: „Polițiștii arădeni efectuează cercetări într un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit”.

Bărbatul a fost infestat cu virusul HIV în spitalul în care s-a născut, la sfârșitul anilor '80.

Bărbatul bănuit de îmbolnăvirile de la Arad face parte din generația copiilor care au luat virusul din spitale, la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90. Mii de copii au fost infectați atunci prin vaccinuri sau injecții.

Bărbatul a fost trimis în judecată. Faptele de care este acuzat sunt considerate infracţiuni contra sănătăţii publice şi se pedepsesc cu închisoarea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce pedeapsa risca tanarul din Arad care a infectat mai multe femei cu HIV
Ce pedeapsa risca tanarul din Arad care a infectat mai multe femei cu HIV

Ce pedeapsa risca tanarul din Arad care a infectat mai multe femei cu HIV

Un tânăr din Arad infectat cu HIV şi-a îmbolnăvit soţia şi iubita minoră.
Un tânăr din Arad infectat cu HIV şi-a îmbolnăvit soţia şi iubita minoră. "Şi-au asumat"

Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.Un bărbat de 30 din ani din Arad este suspectat că a infectat intenţionat două femei cu HIV.

Explozie la un laborator din Rusia unde sunt depozitate virusurile variolei și HIV
Explozie la un laborator din Rusia unde sunt depozitate virusurile variolei și HIV

Explozie la laboratorul Vector din Rusia, unde sunt ținute mostre din virusurile Ebola, HIV și variola. Deflagrația s-a produs, luni, din cauza unei scurgeri de gaze. În urma incidentului, o persoană a suferit arsuri de gradul III.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.