Noua unitate de primiri urgenţe - deschisă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni"

Unitate de primiri urgențe

Noua unitate de primiri urgenţe a fost deschisă vineri dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni".

"În faza finală de obţinere a autorizaţiei ISU, obiectivul îndeplineşte - conform constatărilor reprezentanţilor Inspectoratului - toate condiţiile necesare autorizării şi a fost pus în funcţiune pe propria răspundere a beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 57/1 din Legea 307/2006", informează unitatea medicală.

Potrivit sursei citate, construcţia a început anul trecut şi are 9 paturi "Urgenţe minore", 10 paturi "Urgenţe majore", 4 paturi resuscitare, 3 paturi staţionare, un pat izolare, cabinet urgenţe. De asemenea noua unitate are şi neurochirurgie pediatrică, sală de gips, sală de sutură.

Construcţia unităţii medicale a costat 3,5 milioane de euro, suma provenind de la bugetul local al Sectorului 4, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

Amenajată pe o suprafaţă de 1.236 mp, Unitatea de Primiri Urgenţe de la Bagdasar-Arseni are un regim de înălţime S+P+2E şi este conectată, printr-o pasarelă suspendată, de corpul C al spitalului, la nivelul etajului 2.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Special configurată pentru asigurarea tuturor funcţiunilor medicale, în condiţii de maximă siguranţă, unitatea cuprinde o nouă sală de aşteptare, un spaţiu dedicat pentru registratură şi triaj, dincolo de care accesul va fi permis doar personalului medical şi pacienţilor internaţi însoţiţi. Totodată, secţia urgenţelor majore a fost extinsă, cea a urgenţelor minore a fost precis delimitată, iar în imediata vecinătate a triajului există o zonă de decontaminare. Pereţii au fost realizaţi din materiale tratate antiseptic, cu finisaje rezistente la dezinfectaţi, fără asperităţi care să reţină praful, negeneratoare de particule care pot rămâne suspendate în aer, peste care se vor aplica vopsele lavabile antibacteriene. Imobilul este prevăzut cu ascensor de capacitate extinsă, capabil să transporte pacienţi pe targă/scaun cu rotile, asigurând eficient legătura cu restul spitalului, în completarea pasarelei de legătură, precum şi cu generator pentru asigurarea permanenţei furnizării energiei electrice către consumatorii vitali", afirmă sursa citată.

Totodată, la proiectarea sistemului de control acces, o importanţă deosebită a fost acordată măsurilor de separare a fluxurilor de pacienţi, aparţinători şi personalul medical.

Noua structură permite desfăşurarea activităţii unei echipe de peste 170 de cadre medicale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Motivul pentru care noua unitate de primiri urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi
Motivul pentru care noua unitate de primiri urgenţe a Spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi

Noua unitate de primiri urgențe a Spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienți. Managerul spitalului a explicat de ce este încă închisă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.