Organismul uman, afectat de particulele de plastic din pungi, recipiente sau haine. Plasticul ajunge chiar și în plămâni

×
Codul embed a fost copiat

Particulele de plastic din pungi, din recipiente sau chiar din haine ajung în organismul nostru și se pot așeză pe diferite organe, chiar în plămâni, cum au descoperit recent cercetătorii.

În timp, aceste microparticule din plastic ne pot afecta sănătatea, mai ales dacă avem și alte boli.

Potrivit specialiştilor, în corpul uman se pot acumula, de-a lungul vieţii, şi 500 de grame de microplastic, bucăţi mici de plastic ce se desprind din plasticul pe care îl consumăm prin alimente şi apă ori pe care îl inhalam din aer.

Profesor universitar doctor Ștefan Voicu: „Acestea microplastice ţin de condiţiile meteo, în special vânt. S-a demonstrat că, fiind foarte uşoare, există pe toate nivelurile de altitudine şi, în special când avem de aface cu ploi, aceste microplastice sunt spălate şi aduse la nivelul solului. După secetă, avem o concentrație mare de microplastice în aerul în care îl respirăm”.

Plasticul ajunge chiar și în plămâni

Bucăţile de microplatic pot ajunge în toate organele noastre, inclusiv în sânge. Un institut din Marea Britanie a prelevat probe de la 13 pacienţi supuşi unor intervenţii chirurgicale. 11 dintre ei aveau plastic în plămâni, au arătat analizele. Cele mai comune particule au fost polipropilena, folosită la ambalaje şi ţevi din plastic, şi PET, folosit pentru sticle.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dr. Dorina Codreanu, medic primar ginecolog: „Odată ce ajunge la noi în oragnism,nu îl putem elimina”.
Reporter: „Şi afectează celulele reproducătoare?”
Dr. Dorina Codreanu: „Ne afectează în totalitate”.

Particule de plastic se desprind şi din hainele pe care le purtam zi cu zi. Aproximativ 16% din plasticul produs într-un an de zile este folosit pentru materiale textile. Acele fibre nu sunt 100% stabile şi se desprind, spun experţii.

O firmă din judeţul Prahova colectează materialele textile, le sortează, apoi le toacă şi le trimite în diverse fabrici de ciment, unde hainele sunt folosite drept combustibil alternativ.

Reprezentant: „Firma noastră colectează undeva la 60 de tone lunar, ele sunt colectate de la fabricile de textile sau chiar de la oameni”.

Irinel COstache, administrator: „De cele mai multe ori, hainele pe care le purtăm sunt din fibră, fibră de polimeri, şi atunci când transpiram, se face foarte uşor transferul de la textilele pe care le purtăm în organism. Mai este o variantă prin care oamenii inspiră particulele emise de anumite fabrici din anumite domenii”.

Ca să nu poluăm mediul, cel mai bine ar fi să ducem hainele la care vrem să renunţăm la un centru de colectare, în loc să le aruncăm la gunoi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Criza climatică duce la crize de sănătate, avertizează Alexandru Rafila. „Numai împreună, uniţi, vom putea proteja planeta”
Criza climatică duce la crize de sănătate, avertizează Alexandru Rafila. „Numai împreună, uniţi, vom putea proteja planeta”

Criza climatică se transformă şi în crize de sănătate, consideră Alexandru Rafila, ministrul sănătății. Deciziile de acum au impact asupra vieții populației și bunăstarea planetei, explică el.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.