OMS a identificat 348 de cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii

hepatită
Getty

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat, marţi, că a identificat 348 de cazuri suspecte de hepatită de origine necunoscută şi a favorizat ipoteza unui adenovirus pentru a explica această boală misterioasă care afectează în principal copiii.

Potrivit OMS, aceste cazuri de hepatită de origine necunoscută au fost detectate în 20 de ţări. Alte 70 de cazuri suspecte, identificate în 13 ţări, aşteaptă să fie confirmate prin teste, informează AFP; citată de Agerpres.

Doar în şase ţări au fost raportate mai mult de cinci cazuri, însă numai Regatul Unit a identificat 160 de pacienţi cu această boală.

"Au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte investigaţiile complementare şi perfecţionarea ipotezelor de lucru", a declarat Philippa Easterbrook, din cadrul Programului mondial al OMS privind hepatita, în cadrul unei conferinţe de presă.

Marea Britanie a coordonat un set de studii care analizează genele copiilor afectaţi, răspunsul lor imunitar, viruşi şi alte studii epidemiologice, a mai spus ea.

Citește și
Laborator
Fetița de 5 ani suspectată inițial cu hepatita misterioasă, depistată cu o altă boală. Anunțul specialiștilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Regatul Unit raportase iniţial, pe 5 aprilie, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii zece cazuri de hepatită severă în Scoţia, la copii sub zece ani.

Cinci cazuri mortale în SUA

În Statele Unite, autorităţile sanitare au declarat, vineri, că investighează 109 cazuri similare, dintre care cinci mortale. Trei copii au murit şi în Indonezia.

"În prezent, principalele ipoteze rămân cele care implică adenovirusul, luând în considerare şi rolul COVID-19, fie în calitate de coinfecţie, fie ca infecţie anterioară", a mai spus Easterbrook.

Testele efectuate săptămâna trecută au confirmat că aproximativ 70% dintre cazuri au fost pozitive pentru adenovirus, subtipul 41 - asociat în mod normal cu gastroenterita - fiind cel mai frecvent, a adăugat ea.

Adenovirusurile se propagă în general prin contact direct, prin picături respiratorii şi prin intermediul suprafeţelor, şi provoacă simptome respiratorii, conjunctivită şi tulburări digestive.

De asemenea, testele au arătat că aproximativ 18% dintre pacienţi au fost pozitivi pentru COVID-19.

După descoperirea primelor 169 de cazuri, OMS a anunţat că virusurile obişnuite care provoacă hepatită virală acută - virusurile hepatitei A, B, C, D şi E - nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
SUA: Autorităţile sanitare anunţă că anchetează 109 cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii
SUA: Autorităţile sanitare anunţă că anchetează 109 cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii

Autorităţile sanitare americane au anunţat vineri că anchetează 109 cazuri de hepatită de origine necunoscută înregistrate la copii din SUA, dintre care cinci soldate cu deces, transmit AFP şi Reuters.

Fetița de 5 ani suspectată inițial cu hepatita misterioasă, depistată cu o altă boală. Anunțul specialiștilor
Fetița de 5 ani suspectată inițial cu hepatita misterioasă, depistată cu o altă boală. Anunțul specialiștilor

Medicii au stabilit oficial că Rebeca, fetița de 5 ani suspectată inițial de hepatită necunoscută, are, de fapt, boala Wilson, o afecțiune genetică rară.

Care ar putea fi explicația pentru hepatita de origine necunoscută la copii
Care ar putea fi explicația pentru hepatita de origine necunoscută la copii

O analiză a misterioaselor cazuri de hepatită la copii foarte mici din Statele Unite a determinat vineri autorităţile sanitare americane să privilegieze pista unui adenovirus pentru a explica aceste inflamaţii hepatice grave.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.