Salariile angajaților din Sănătate vor crește. Câți bani vor primi în plus medicii și asistentele

×
Codul embed a fost copiat

Angajații din spitale vor primi mai mulți bani. Decizia a fost aprobată, în ședința de Guvern.

Astfel, medicii vor avea cu 500 de lei mai mult, dacă vor face o gardă în plus peste norma legală și 1.000 de lei, dacă vor face cel puțin două.

Asistenții medicali vor avea cu 500 de lei mai mult, la care se adaugă până la 300 de lei pentru zilele libere și sărbătorile legale.

S-a aprobat, de asemenea, plata voucherelor de vacanță, prin transfer de la bugetul de stat.

Majorările acordate sunt mai mici decât au cerut sindicaliștii la negocierile care au avut loc în ultimele săptămâni.

Citește și
Mai mulți medici de la două clinici private din București care eliberau fișe medicale pentru permisul auto, reținuți
Mai mulți medici de la două clinici private din București care eliberau fișe medicale false pentru permisul auto, reținuți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot vineri, Guvernul a aprobat memorandumul prin care sunt deblocate 4.000 de posturi în spitalele din subordinea Ministerului Sănătății.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi rezidenți cercetați în dosarul stimulatoarelor cardiace au fost puși sub control judiciar pentru luare de mită
Doi rezidenți cercetați în dosarul stimulatoarelor cardiace au fost puși sub control judiciar pentru luare de mită

Doi medici rezidenţi de la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe ”Sf. Spiridon” Iaşi au fost puşi sub control judiciar pentru luare de mită, după ce ar fi pretins diverse sume de bani pentru consultaţiile acordate.

Mai mulți medici de la două clinici private din București care eliberau fișe medicale false pentru permisul auto, reținuți
Mai mulți medici de la două clinici private din București care eliberau fișe medicale false pentru permisul auto, reținuți

Mai mulţi medici de la două clinici private din Capitală au fost audiaţi încă de dimineaţă de polițiștii din Ilfov, într-o anchetă de proporţii, cu acuzaţii de corupţie scandaloase.  

Patru medici din Neamţ au inventat boli mai multor pacienţi, ca să îi ajute să primească concedii medicale
Patru medici din Neamţ au inventat boli mai multor pacienţi, ca să îi ajute să primească concedii medicale

Patru medici din Neamţ sunt cercetaţi de DIICOT după ce s-a aflat că au inventat boli mai multor pacienţi, ca să îi ajute să primească concedii medicale, plătite cu bani de la stat.

Ministerul Sănătății a alocat peste 91 de milioane de lei pentru personalul medical implicat în procesul de vaccinare
Ministerul Sănătății a alocat peste 91 de milioane de lei pentru personalul medical implicat în procesul de vaccinare

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că a alocat peste 91 milioane de lei pentru plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare.

Gestul unor profesori pentru elevii care vor să devină medici, dar n-au bani de meditații
Gestul unor profesori pentru elevii care vor să devină medici, dar n-au bani de meditații

Un exemplu de dăruire şi altruism vine de la Iaşi, din partea a doi profesori, soţ şi soţie. Profesori de biologie, cei doi pregătesc gratuit tineri care visează să ajungă medici, dar nu-și permit să plătească meditații.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.