Unui bărbat i-au crescut sâni după ce a luat un medicament antipsihotic. Ce daune a primit

Pastile
iStock

Johnson & Johnson trebuie să plătească despăgubiri punitive de 8 miliarde de dolari unui bărbat tânăr căruia i-au crescut sânii în urma folosirii medicamentului antipsihotic Risperdal, a decis marţi un juriu din Philadelphia, transmite Reuters.

Iniţial, bărbatul obţinuse despăgubiri de 680.000 de dolari în acest caz, după ce compania nu l-a avertizat în privinţa efectelor secundare.

Verdictul dat de juriu în favoarea lui Nicholas Murray este primul într-o serie de mii de cazuri privind acordarea de despăgubiri legate de medicamentul Risperdal care aşteaptă să fie judecate.

”Acest juriu, aşa cum au procedat alte jurii în alte litigii, a impus încă o dată daune punitive unei companii care acordă mai multă importanţă profitului în detrimentul siguranţei şi al pacienţilor. Johnson & Johnson şi filiala sa Janssen au ales miliardele în detrimentul copiilor”, au afirmat avocaţii lui, Tom Kline şi Jason Itkin, într-un comunicat comun, citat de News.ro.

J&J a replicat că suma ”este cu mult disproporţionată comparativ cu despăgubirile atribuite iniţial în acest caz, iar compania este încrezătoare că verdictul poate fi întors. Compania a adăugat că juriului nu i s-a permis să audieze dovezile referitoare la beneficiile medicamentului Risperdal.

Citește și
Neil Armstrong - 4
Câți bani a primit familia lui Neil Armstrong, după ce a acuzat un spital de malpraxis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Profesorul Carl Tobias, de la University of Richmond School of Law, a spus că se aşteaptă ca daunele punitive să fie reduse la apel, citând o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite care a constatat că ”puţine sume care au o diferenţă de peste 10% între despăgubirile punitive şi compensatorii, într-o măsură semnificativă, vor aduce un beneficiu procesului”.

Tobias a arătat că verdictul trebuie să dea un mesaj.

”Dacă un comportament este suficient de revoltător, un juriu va acorda o sumă mare şi va lăsa avocaţii şi judecătorii să rezolve problema”, a spus acesta.

Tobias a adăugat că verdictul ar putea fi un semn că J&J va avea de plătit alte despăgubiri mari în celelalte cazuri referitoare la Risperdal.

Murray, ca şi alţi reclamanţi în litigiul colectiv legat de Risperdal, acuză că i-au crescut sânii după ce i s-a prescris medicamentul în timp ce era minor.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a aprobat medicamentul la sfârşitul anului 1993, pentru tratarea schizofreniei şi episoadelor de manii bipolare la adulţi.

Reclamanţii afirmă că J&J nu i-a avertizat de riscul creşterii sânilor la bărbaţi din cauza administrării Risperdal şi că producătorul farmaceutic a comercializat medicamentul pentru copii, deşi nu era aprobat în acest sens.

În 2015, un juriu i-a acordat lui Murray 1,75 de milioane de dolari, considerând că J&J a dat dovadă de neglijenţă pentru că nu a avertizat că există riscul de ginecomastie (creşterea volumului sânilor la bărbaţi). O curte de apel a meţinut verdictul în februarie 2018, dar a redus suma la 680.000 de dolari.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pățania unui pensionar britanic: „M-am dus la spital pentru botox și acum sunt circumcis”
Pățania unui pensionar britanic: „M-am dus la spital pentru botox și acum sunt circumcis”

Un britanic în vârstă de 70 de ani a primit despăgubiri de 20.000 de lire sterline după ce a fost circumcis din greșeală.

Câți bani a primit familia lui Neil Armstrong, după ce a acuzat un spital de malpraxis
Câți bani a primit familia lui Neil Armstrong, după ce a acuzat un spital de malpraxis

Moștenitorii astronautului Neil Armstrong au primit 6 milioane de dolari despăgubiri, după ce familia a acuzat de malpraxis spitalul în care acesta a fost internat înainte să moară.

Caz fără precedent. Și-a dat în judecată soțul, după ce i-a dat HIV: „E așa egoist”
Caz fără precedent. Și-a dat în judecată soțul, după ce i-a dat HIV: „E așa egoist”

O femeie din Marea Britanie, în vârstă de 36 de ani, și-a dat în judecată soțul după ce a aflat că a fost infectată cu HIV. Astfel, ea își dorește despăgubiri de aproximativ 55.000 de euro, acuzându-l pe bărbat de neglijență.

Vieți distruse în accidente în care n-au avut nicio vină. Așteaptă cu anii despăgubirile
Vieți distruse în accidente în care n-au avut nicio vină. Așteaptă cu anii despăgubirile

"Când conduc, aud, țipătul copiilor mei, în mașină", povestește supraviețuitorul unui grav accident.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.