Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor

×
Codul embed a fost copiat

Valul Omicron a lovit serios România, dar cu forme mai ușoare de boală. Numărul cazurilor grave de Covid este mult sub recordurile din perioada îmbolnăvirilor cu tulpina Delta.

Statisticile arată că sunt mai afectate persoanele active, iar în cazul copiilor, infectările s-au dublat. Luni au fost raportate peste 12.000 de cazuri noi, însă nu am ajuns încă la vârf, spun experții.

Chiar dacă noua tulpină se răspandește mai ușor, până acum cazurile grave și decesele sunt mai puține decât cele înregistrate în valul Delta.

În acest moment, la ATI, sunt 629 de persoane și ultima raportare a venit cu 41 de morți. În valul precedent au fost zile cu peste 1.900 de oameni în stare critică și cea mai neagră zi a pus pe lista deceselor 623 de oameni.

Statisticile arată că una din cinci persoane infectate în ultima săptămână are sub 20 de ani. În total, 24.955 de copii și adolescenți au avut teste pozitive în perioada 17- 24 ianuarie. Cea mai mare creștere este la cei cu vârsta până în 10 ani.

Citește și
familie
De ce unii membri ai familiei fac Covid si alții nu. Explicațiile unui medic de boli infecțioase
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Spre deosebire de valul Delta, când pe 20 octombrie 2021 se înregistra cel mai mare număr de copii infectați - 716, acum, în valul Omicron, avem pe 24 ianuarie 1.296 de copii cu infecția Covid.

La categoria 10-19 ani, în valul precedent, pe 6 octombrie a fost înregistrat numărul maxim de infectări - 1.831. Pe 22 ianurie aveam deja 2630 de adolescenți infectați.

Numărul infectărilor va crește, spun medicii

Medicii se așteaptă ca numărul infectărilor să crească, inclusiv în rândul copiilor.

Cristian Oancea, manager Spitalul "Victor Babeș" Timișoara: „Rugăm părinții să își testeze copii daca au semne clinice: dacă le curge nasul, au dureri musculare, mialgii ușoare. Aceste semne ușoare pot să deceleze această tulpină nouă - Omicron”.

Cei mici nu fac forme grave de boală, dar ajută la răspândirea rapidă a virusului.

Dr. Anca Drăgănescu, medic pediatru Matei Balș: „Vaccinarea copiilor imunocompetenți ne-ar aduce un beneficiu prin scăderea poverii la acestă categorie de vărstă, în privința scăderii numărului de posibile spitalizări. Ar proteja pe cei din familiile acestor copii care mai au membri care pot fi predispuși sau au un grad de risc”.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV: „Toate cele 114.000 de doze vor ajunge în România pe 25 ianuarie și vor fi distribuite către centrele regionale de depozitare, ulterior către DSP, încât să fie disponibile pe 26 dimineața în cabinetele de vaccinare pediatrice”.

În România, 47.55% populația eligibilă s-a vaccinat anti-Covid. Capitala rămâne zona cu cel mai mare procent: 66.7%. Urmează Cluj, Constanța și Sibiu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima tranșă de vaccin antiCovid pentru copii ajunge, marți, în România
Prima tranșă de vaccin antiCovid pentru copii ajunge, marți, în România

Prima tranșă de vaccin antiCovid pentru copii va ajunge, marți, în România.

De ce unii membri ai familiei fac Covid si alții nu. Explicațiile unui medic de boli infecțioase
De ce unii membri ai familiei fac Covid si alții nu. Explicațiile unui medic de boli infecțioase

Există situații în care un membru al familiei se îmbolnăvește de Covid-19, însă restul persoanelor din casă nu sunt infectate. Un medic de boli infecțioase a explicat cum este posibil.

32,36%, gradul de pozitivare în ultimele 24 de ore. Dintre cele 599 de persoane internate la ATI, 523 sunt nevaccinate
32,36%, gradul de pozitivare în ultimele 24 de ore. Dintre cele 599 de persoane internate la ATI, 523 sunt nevaccinate

Statisticile prezentate de Guvern duminică arată că aproape o treime dintre testele pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 recoltate şi analizate de sâmbătă până duminică la nivel naţional au fost pozitive.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.