Zeci de oameni întorși din Italia au cerut să fie testați pentru coronavirus. Niciun caz nou confirmat

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile nu au descoperit până acum un caz nou de infectare cu coronavirus, pe lângă cele trei confirmate săptămâna trecută.

La spitale s-au prezentat mai multe persoane, printre care și o femeie de 69 de ani, care era în izolare la domiciliu, pentru că venise din Lombardia. Luni s-a simțit rău, iar doctorii din Timișoara i-au făcut testul și așteaptă rezultatul.

Tot ei precizează că o nouă testare care i s-a făcut pacientei diagnosticată vineri cu coronavirus a ieșit și luni pozitivă. Femeia se simte bine, dar va rămâne izolată, sub tratament.

Femeia de 69 de ani din județul Timiș era în izolare la domiciliu după ce s-a întors în țară - cu un zbor din Bergamo - pe 25 februarie. A făcut febr[ și avea probleme respiratorii, așa că medicii au adus-o la spital în condiții de izolare.

Cornelia Malac, director DSP Timiș: „Am fost informați că a fost solicitată izoleta pentru o pacienta care se află în izolare la domiciliu. Persoană a fost în Italia, în Lombardia”.

Citește și
Universitățile din China predau cursurile online din cauza coronavirusului
O studentă din China a urcat zilnic pe un munte înghețat pentru a urma online cursurile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un suspect este și în Sibiu, un bărbat de 64 de ani, din Copșa Mică, proaspăt întors din Italia, din zona Cremona. Și el era izolat la domiciliu, iar azi a ajuns la spital cu febră. În cazul lor, doctorii așteaptă rezultatele testelor.

Într-o singură zi, 105 români care s-au întors din Italia, chiar și din zone în care nu există infecția cu noul coronavirus, au venit la Matei Balș și au cerut să le fie făcute teste. În urmă triajului, medicii au făcut peste 30 de teste și niciunul nu a ieșit pozitiv''

În total, 475 de teste pentru COVID-19 au fost prelucrate până acum în centrele din București, Timișoara, Cluj, Iași și Constanța.

Până acum doar 3 români au fost diagnosticați cu noul coronavirus. Primul, un tânăr din Gorj este deja vindecat.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „I se va face o nouă testare marți, când se împlinesc 14 zile de la contactul cu italianul, dacă va fi negativ poate pleca din spital. Autoritățile din Gorj trebuie să-i găsească un loc unde să stea, pentru că familia lui e în izolare încă!.

Și bărbatul internat în Cluj se simte bine. În schimb, o nouă testare făcută în cazul pacientei internată săptămâna trecută cu noul coronavirus la Timișoara a ieșit pozitivă.

Voichița Lazureanu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara: „Următoarea recoltare va fi peste trei zile. Este cu stare generală bună, cu o ușoară tuse, dar fiind bronșitică, proabail această tuse va persista”.

La nivel național sunt 42 de persoane în carantină și 9.012 în izolare la domiciliu.

Specialiștii din sănătate speră că pericolul răspândirii rapide a infecției COVID19 să treacă odată cu încălzirea vremii. Iar meteorologii anunță că în zilele următoare vom avea temperaturi mult mai ridicate decât normalul acestei perioade.

Oana Catrină: „La scară întregii țări vom avea temperaturi cuprinse între 10 și 24 de grade C. cele 24 grade sunt așteptate în partea de sud a țării. În mod normal, acuma ar trebui să fie temp cuprinse între 3 și 7 grade în sud, cu 7-8 grade în perioada, deci avem temperaturi mult mai mari”.

Între timp, parlamentarii încearcă și ei să respecte regulile de igienă. În Casa Poporului au apărut recipiente cu dezinfectant de mâini. Au fost luate și alte măsuri de precauție, dar nu pentru coronavirus, ci pentru dezinfectante, care au fost bine fixate, să nu fie furate.

Cinci persoane din județul Prahova s-au ales cu dosar penal pentru că au fost găsite pe stradă, deși erau în izolare la domiciliu. În aceeași situație se află și o femeie de 41 de ani, din Slatina. Deși se afla în izolare la domiciliu, aceasta a plecat şi a spus că nu are semne de boală şi se întoarce în Italia, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Cristian Grigorescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii
Economia mondială, grav afectată de coronavirus. Ce avertizează specialiștii

Turismul a fost direct lovit de extinderea coronavirusului.

O studentă din China a urcat zilnic pe un munte înghețat pentru a urma online cursurile
O studentă din China a urcat zilnic pe un munte înghețat pentru a urma online cursurile

O studentă din China a stat câte 4 ore zilnic pe un munte înzăpezit aflat în apropierea casei sale pentru a-și putea accesa online cursurile. Universitățile predau doar online, iar tânăra nu avea semnal la internet acasă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.