10.000 de mame au primit în cont sprijinul pentru nou-născuți. Ce sume li s-au virat

Copil
Shutterstock

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat luni plățile aferente trusourilor pentru nou- născuți pentru 10.000 beneficiari cupluri mamă – copil din toată țara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în zilele viitoare.

Ajutorul este finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate și are un buget total de 12 milioane euro, precizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) am acordat sprijin pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile din România, fie sub formă de carduri sociale pentru alimente, carduri de energie, pachete cu alimente sau vouchere educaționale.

Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri destinate mamelor cu nou-născuți, iar în câteva zile cei 2.000 vor ajunge pe cardurile beneficiarilor. Pentru că mamele au nevoie de sprijin emoțional și fizic în primele luni de la nașterea copilului, care necesită multă atenție și grijă, iar temerile de ordin financiar ar trebui să fie ultima lor precopare.

Sunt bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea copiilor precum îmbrăcăminte, produse de igienă și lapte praf, acestea pot fi achiziționate din unitățile partenere în program.

Citește și
raceli
Topul afecțiunilor ușoare ale copilăriei, neplăcute pentru cei mici, dar și pentru adulți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027, bugetul destinat măsurilor dedicate mamelor și copiilor în situații dificile este de 450 de milioane de euro și cuprinde, pe lângă sprijinul material direct precum sumele pentru trusoul nou născutului, și alte tipuri de intervenții precum creșterea oportunităților pe piața muncii pentru femei, finanțarea cursurilor de recalificare, decontarea costurilor de transport, rechizite, hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru cei mici”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Buget total alocat de 120 de milioane de euro

În perioada 2024 – 2027, bugetul total destinat cuplurilor mamă – nou născut este de 120 milioane euro.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuți este de 2.000 de lei și se acordă mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, dacă sunt se încadrează în următoarele categorii:

- Mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziție scrisă a primarului;

- Mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;

- Mame aflate în situații de risc;

- Victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;

- Mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;

- Mame minore.

Lista destinatarilor finali pentru fiecare localitate este întocmită de serviciul public de asistență socială și trimise instituției prefectului, care centralizează listele la nivelul fiecărui județ, iar tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se emit de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor și pot fi utilizate numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți, în rețeaua unităților afiliate programului, în termen de șase luni de la data emiterii acestuia.

Ce produse pot fi achiziționate

Pot fi achiziționate, prin intermediul acestor tichetele electronice, produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf de la de la comercianţii parteneri Edenred, compania care a câștigat procedura de achiziție publică pentru furnizarea cardurilor pe care se încarcă sprijinul.

Conform listelor transmise de autoritățile locale, județele cu cei mai mulți beneficiari (cupluri mamă – copil) ai ajutorului de 2.000 lei pentru trusouri sunt Bacău, Suceava și Iași.

În perioada 2024 – 2027, tichetele sociale destinate mamelor cu nou născuți vor fi finanțate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, bugetul total dedicat acestei măsuri fiind de 120 milioane euro. Valoarea tichetului va fi în continuare de 2000 de lei și se va acorda într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut, pe o perioadă de 4 ani (2024-2027).

Alte forme de sprijin a mamelor și copiilor

Alte forme de sprijin destinate mamelor și copiilor din medii defavorizate, în perioada 2021 – 2027 sunt:

- Servicii de consiliere și sprijin material adresat copiilor aflați în situații de vulnerabilitate, cu o finanțare totală de 160 milioane de euro incluzând aici acoperirea costurilor de transport, rechizite, hrană pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, activități educative, activități de prevenire si combatere a comportamentelor negative;

- Măsuri pentru sprijinirea ocupării în rândul mamelor, printre care amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară sau pentru crearea de parteneriate cu entități specializate care oferă servicii de îngrijire copii, precum și pentru utilizarea unor forme de muncă noi sau flexibile, consiliere vocațională, acompaniere în vederea inserției socio-profesionale – bugetul total alocat fiind de 41 milioane de euro;

- Măsuri cu o alocare totală de 80 milioane de euro destinate familiilor monoparentale;

- Sprijin pentru mamele din comunitățile de romi, bugetul destinat acestora fiind de 44 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Greva din Educație. Înscrierile la BAC au început doar în câteva licee. ”Susțin greva profesorilor, dar copii plătesc
Greva din Educație. Înscrierile la BAC au început doar în câteva licee. ”Susțin greva profesorilor, dar copii plătesc"

Suntem în a doua săptămână de grevă generală în educație, iar negocierile de la Ministerul Muncii nu au dus, deocamdată, la nimic.

Topul afecțiunilor ușoare ale copilăriei, neplăcute pentru cei mici, dar și pentru adulți
Topul afecțiunilor ușoare ale copilăriei, neplăcute pentru cei mici, dar și pentru adulți

Răcelile comune, neplăcute pentru orice părinte, fac parte din educația imunitară a copiilor. Sistemul imunitar în formare își dorește răceli, și copii în jur cu nasul curgând. Explicațiile sunt spectaculoase.  

Boloş: Persoanele care au primit bani pentru plata facturilor vor beneficia gratuit de reabilitarea termică a locuinţei
Boloş: Persoanele care au primit bani pentru plata facturilor vor beneficia gratuit de reabilitarea termică a locuinţei

Persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire vor beneficia, gratuit, de reabilitarea termică a locuinţelor, a anunţat ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Comisia Europeană cere României să nu mai acorde sprijin pentru prețurile la energie
Comisia Europeană cere României să nu mai acorde sprijin pentru prețurile la energie

Pentru a reduce deficitul bugetar uriaș, Comisia Europeană recomandă României să pună capăt măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie, până la finele acestui an.  

Vouchere de 4.000 lei de la stat pentru românii cu peste cinci copii sau care nu pot munci. Pentru ce vor putea fi folosite
Vouchere de 4.000 lei de la stat pentru românii cu peste cinci copii sau care nu pot munci. Pentru ce vor putea fi folosite

Românii care au peste cinci copii, nu pot munci sau nu au niciun sprijin vor primi vouchere de 4.000 de lei pentru renovarea casei sau schimbarea electrocasnicelor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.