31 iulie, ultima zi pentru redirecționarea celor 2%. Cum îi puteți ajuta pe bolnavi

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, 31 iulie, este ultima zi în care mai puteţi redirecţiona 2, respectiv 3,5%, din impozitul pe venit către cauzele susţinute de organizaţiile non-profit.

Vorbim despre asociaţii care au grijă de bolnavi, copii şi bătrâni nevoiaşi, dar şi despre ONG-uri care militează pentru protecţia naturii, drepturile omului, îmbunătăţirea educaţiei sau animalele nimănui. Le putem sprijini fără să coste nimic, trebuie doar să completaţi un formular.

Ana are 22 de ani şi a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică la naştere. Lipsită de orice sprijin, mama ei a apelat la Hospice Casa Speranţei, care a ajutat-o pe fată să aibă o viaţă cât mai normală. Ana face gimnastică de recuperare, învaţă să deseneze, merge în tabere şi are prieteni.

Manuela Mitu, mama Anei: „În Braşov nu există altceva unde să mergem, să fim şi noi integraţi. Sunt copii care necesită pamperşi zilnic, sunt copii care necesită anumite medicamente, iar toate serviciile fiind gratuite aici, pentru noi ca părinţi este ceva înălţător.”

Până acum aproape 30.000 de copii şi adulţi cu boli incurabile au găsit ajutor medical, consiliere psihologică şi sprijin emoţional la Hospice Casa Speranţei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Beatrice Paring, fundraiser: „Anul trecut campania a însemnat peste 1.000 de vizite la domiciliu pe care noi am putut să le acoperim din aceste fonduri. Înseamnă 3.200 de sesiuni în centrele de zi. În centrele de zi vin adulţi, dar şi copii, de acasă îi aducem cu microbuzele noastre, îi ducem înapoi.

Banii pentru toate aceste servicii vin de la companii, din evenimente caritabile şi de la oamenii care donează o parte din impozitul pe venit care altfel s-ar duce la stat. Oricine poate redirecţiona 2% din impozit către o organizaţie non-profit, o unitate de cult sau pentru susţinerea unor burse private. Procentul creşte la 3,5 dacă este sprijinit un furnizor de servicii sociale acreditat, cu cel puţin un serviciu licenţiat. Printre cei care au nevoie de donaţii se numără şi copiii diagnosticaţi cu autism, pentru care statul face prea puţin.

Izabela Niculae, Asociaţia Copiii de Cristal: „Sunt părinţi care reuşesc să-şi acopere din donaţii costul terapiei pe întregul an. Costurile ajung şi la 2.000, 3.000 de lei pe lună pentru două ore de terapie pe zi.”

La Cluj, peste 200 de oameni sărmani primesc o masă caldă pe zi cu banii strânşi din donaţii.

Raimonda Boian, director Asociaţia "O masă caldă”: "La ritmul în care gătim, respectiv 1.250 de porţii de mâncare pe săptămână, la un minim 2,5 lei porţia, suntem o asociaţie mică cu cheltuielli mici, dar fără bani nu putem face nimic."

Sprijinită de 100.000 de oameni şi nenumărate companii, Asociaţia Dăruieşte Viaţa construieşte primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România. Puteţi redirecţiona 2% din impozitul dumneavoastră către această cauză: trebuie doar să completaţi şi să depuneţi formularul 230 la ANAF. Documentul poate fi trimis şi prin poştă, cu scrisoare recomandată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.