4 din 5 români hărțuiți la serviciu ascund prin ce trec. ”Le-a fost jenă să spună”

×
Codul embed a fost copiat

Hărțuirea sexuală la serviciu este tot mai întâlnită în România, dar rămâne un subiect despre care evităm să vorbim.

Un studiu al unei companii de angajări online arată că aproape jumătate dintre angajați au fost deranjați de vorbe sau gesturi cu trimitere sexuală cel puțin o dată. Însă, patru din cinci persoane aflate în această situație ascund adevărul în loc să facă o plângere. Agresorii riscă dosar penal.

44% dintre angajații români care au particpat la acest studiu făcut de BestJobs spun că s-au simțit cel puțin o dată hărțuiți la serviciu. În 90 la sută dintre cazuri a fost vorba despre femei.

Cei mai mulți dintre angajații care au fost hărțuiți au ascuns acest lucru. Doar 20%, potrivit studiului, au spus ce s-a întâmplat colegilor sau conducerii companiei. O posibilă explicație este că, în majoritatea cazurilor, hărtuitorul a fost chiar un superior. În ultima instanță, 60% dintre victime ajung să își dea demisia și să plece din firmă.

Delicat este că se ajunge la astfel de situații chiar dacă în toate companiile este strict interzisă prin contract hărțuirea unui coleg sau subaltern.

Citește și
Mina Gerges, tanar hartuit in liceu
Mesajul surprinzător primit de un tânăr, la 8 ani după ce a fost bătut de un coleg
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oana Datki, specialist HR: ''Diferă foarte mult de la o țară la altă, de la o cultură la altă. Noi ca și popor latin, da, suntem expansivi, suntem mai permisivi în direcția asta. Tocmai de aceea companiile multinaționale, corporațiile, încearcă să definească foarte clar și să nu lase loc de interpretare.''

Chiar și așa multe victime evită să discute despre subiect pentru că nu au dovezi ori pentru că se tem că vor fi certate de șefi și evitate de colegi.

- "S-a întâmplat la fete mai tinere și le-a fost jenă să spună".

- "Cred că în trecut era ceva rușinos. E vorba de femei să zică "nu, nu, nu, nu e ok" și vreau să spun ceva".

- "Sunt victime care poate nici nu știu de fapt că există hărțuire verbală, există hărțuire fizică, de cele mai multe ori sunt victimele unor glume nesărate și nu își dau seama că asta intră în categoria de hărțuire sexuală. Ține și de mentalitatea noastră. Din păcate noi mereu mergem pe varianta capul plecat, sabia nu-l taie".

Poate și din această cauză pe tot parcursul anului trecut doar 32 de persoane au avut curajul să depună plângere la poliție, potrivit IGPR. Hărțuirea sexuală la serviciu este reglementată în codul penal și reprezintă infracțiune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
SONDAJ: 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă
SONDAJ: 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă

Aproximativ 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă cel puţin o dată de-a lungul carierei.

Mesajul surprinzător primit de un tânăr, la 8 ani după ce a fost bătut de un coleg
Mesajul surprinzător primit de un tânăr, la 8 ani după ce a fost bătut de un coleg

Mina Gerges, un tânăr de 24 de ani din orașul canadian Toronto, a primit un mesaj neașteptat la final de an. Un fost coleg de liceu a decis să îi ceară scuze că l-a bătut și hărțuit în urmă cu opt ani.

”Frumoaso, ești foarte atrăgătoare”. Pățania unui olandez după ce a abordat niște femei
”Frumoaso, ești foarte atrăgătoare”. Pățania unui olandez după ce a abordat niște femei

Un olandez de 36 de ani a fost amendat cu 200 de euro în Rotterdam pentru hărțuire verbală de natură sexuală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.