A investit 400.000 de euro într-o crescătorie, dar vinde pește pe marginea drumului

×
Codul embed a fost copiat

Numărul fermelor piscicole de la noi a crescut cu 50 la sută în ultimii trei ani. Sunt aproape o mie și vând peşte românesc, de acvacultură.

Însă prea puțin ajunge şi în supermarketuri. Proprietarii fermelor piscicole se plâng că statul nu-i ajută cu subvenții, iar ei nu pot concura cu importurile. Așa că vând peştele proaspăt la poartă.

La 60 de kilometri de Cluj, un tânăr de 36 de ani a investit câteva sute de mii de euro în singura păstrăvărie bio din ţară. A învăţat pas cu pas ce are de făcut la o fermă din Austria.

Proprietar: „Peştele nostru este hrănit cu hrană certificată ecologic, nu avem tratamente. Suntem limitaţi la cantitatea de peşte pe care o putem creşte pe metru cub de apă."

Hrana peştilor o aduce din străinătate, iar costurile sunt mari. Produce 20 de kg pe metru cub, în timp ce păstrăvăriile clasice scot până la 80 de kg pe metru cub. Ca să supravieţuiască, livrează păstrăvul bio eviscerat direct la domiciliul clienţilor şi cere 45 de lei pe kilogram.

Citește și
sturioni romania
O specie de pește valoros reapare în Dunăre. Nu va putea fi pescuit până în 2021
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reporter: „Ca să ajungă în supermarketuri ce ar trebui să se întâmple?”

Ovidiu Oltean, administrator păstrăvărie BIO: „Soluţia ar fi să fim mult mai susţinuţi de către autorităţi. Nu mâncăm pește românesc pentru că preţul nostru de producţie niciodată nu va concura cu un preţ al unui păstrăv din import, pentru că aceste ferme din Turcia, Grecia, Italia, Franța sunt subvenţionate."

După ce a lucrat ani de zile în Spania, un român a revenit în ţară şi a deschis o păstrăvărie. E dezamăgit, însă, că nu poate livra în supermarketuri şi trebuie să-şi vândă peştele la poartă. Îl dă cu 25 de lei kilogramul, în timp ce în supermarketuri păstrăvul de import se vinde cu 22 de lei.

Vasile Uțiu, proprietar păstrăvărie: „Nu avem subvenţii absolut deloc, dacă ar fi investiţii ar fi altceva."

Tot la marginea drumului vinde şi un proprietar care a ridicat cu 400.000 de euro fonduri europene o păstrăvărie la poalele munţilor Rodnei, în Bistriţa Năsăud.

Petru Finegari, propietar păstrăvărie: „În viitor avem în idee să ne asociem toţi producătorii de peşte din Bistriţa-Năsăud, să ne facem magazine proprii."

Dacă în 2015 erau 635 de ferme piscole în ţară, acum au ajuns la 945. Iar în 2017, cei care aveau astfel de afaceri livrau 13.000 de tone de peşte.

Cei mai mulţi peşti crescuţi în ferme de la noi sunt din speciile crap, novac, păstrăv, sânger sau caras. În acelaşi timp, importurile s-au triplat, iar în magazine găsim păstrăv, crap sau șalău aduşi din Turcia, Norvegia sau Italia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Locul din Deltă unde turiștii sunt așteptați cu știucă uscată și crap pe varză
Locul din Deltă unde turiștii sunt așteptați cu știucă uscată și crap pe varză

Cei care vor petrece Paştele şi 1 Mai în Delta Dunării, vor putea să guste din delicioasa ciorbă de peşte preparată în punctele gastronomice locale.

O specie de pește valoros reapare în Dunăre. Nu va putea fi pescuit până în 2021
O specie de pește valoros reapare în Dunăre. Nu va putea fi pescuit până în 2021

O veste bună pentru cei care apreciază peștele valoros, dar mai ales icrele lui. Curând, vom avea pe piață din ce în ce mai mulți sturioni crescuți în România.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.