Reacția românilor care au așteptat ore în șir să intre în țară: "Pentru un km stai 10 ore"

×
Codul embed a fost copiat

Cum era de aşteptat, după ridicarea restricţiilor prin care românii nu mai sunt obligaţi să stea în izolare la domiciliu, dacă se întorc din anumite ţări acceptate de autorităţi, la vămile din vestul ţării a reapărut aglomeraţia.

La Nădlac, sunt sute de maşini. ''S-a stat şi câte 4 ore pe loc'', susţin şoferii, deşi Poliţia de Frontieră a deschis toate benzile de acces şi se lucreza cu efective mărite.

După câteva ore de aşteptare, mulţi au început să-şi piardă răbdarea. Luni este prima zi în care cei care vin din ţări precum Austria, Germania, Elveţia sau Ungaria nu mai trebuie să stea în izolare la domiciliu. Unii au ajuns însă mult mai devreme la graniţa cu Ungaria şi au fost nevoiţi să aştepte miezul nopţii pentru ca decizia să intre în vigoare.

Bărbat: "Am auzit că din 15, se scoate carantina şi am zis să venim acasă, dar aşa ceva nu-i normal. Vii 12 ore, 1200 de km şi aici pentru un km stai 10 ore."

Bărbat: "Venim din Germania. Ne-am întors în concediu că lucrăm cu carte de muncă, cu acte în regulă"

Citește și
București
Noile măsuri care intră azi în vigoare. Cel mult 6 persoane se pot aduna pentru activități în aer liber
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La intrarea în ţara se face în continuare triajul epidemiologic, ceea ce creşte timpii de aşteptare. După prânz, s-au aglomerat şi punctele din Borş şi Nădlac 1.

Bărbat: "Lucrez la o bază militară americană, centru de studii în securitate. Sunt superviser, am grijă la o cantină. Pentru că lucrăm în şomaj tehnic şi lucrăm foarte puţin şi am vorbit cu şefa că suntem pre mulţi muncitori să mă lase acum în concediu."

Sunt însă români care vin din Italia - ţara care nu se află pe lista verde, care le permite să nu mai stea în izolare. Aşa că, exact ca până acum, aceşti oameni dau, la frontieră, o declaraţie pe proprie răspundere, că vor sta doar acasă. Cu toţii sunt trecuţi într-o bază de date şi sunt lăsaţi să plece. Poliţia nu-i mai însoţeşte pe traseu. Direcţiile de Sănătate Publică ar trebui să-i verifice, dacă într-adevăr, respectă măsură.

Femeie: "Din Italia, vin şi am muncit ca menajeră şi acum merg în România în vacanţă şi intru în carantină pentru 14 zile
Reporter: Va mai întoarceţi ?
Femeie: Nu acuma, mai la toamnă."

Femeie: "Din Italia vin, am muncit ca badantă şi vin acasă acum
Reporter: Veţi intra la izolare..
Femeie: Mie îmi convine, decât să stau în Italia, mai bine stau acasă la mine
Reporter: Va mai întoarceţi ?.
Femeie: Cu siguranţă, nu.

De duminică noapte şi până luni dimineaţă la ora 8 intraseră în ţară, doar prin punctele Nădlac 1 şi 2, 4500 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Creșterea cazurilor de Covid-19 în România nu e surprinzătoare. Anunțul lui Tătaru
Creșterea cazurilor de Covid-19 în România nu e surprinzătoare. Anunțul lui Tătaru

„Creșterea numărului de cazuri noi de Covid-19 nu este surprinzătoare!” Anunțul a fost făcut de autoritățile din sănătate.

Noile măsuri care intră azi în vigoare. Cel mult 6 persoane se pot aduna pentru activități în aer liber
Noile măsuri care intră azi în vigoare. Cel mult 6 persoane se pot aduna pentru activități în aer liber

O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni pe teritoriul României.

Situație alarmantă în Brașov. Numărul cazurilor de coronavirus a explodat după relaxarea restricțiilor
Situație alarmantă în Brașov. Numărul cazurilor de coronavirus a explodat după relaxarea restricțiilor

Săptămâna se încheie cu veşti îngrijorătoare. Duminică s-au înregistrat 320 de noi îmbolnăviri. Este aşadar a 4-a zi în care numărul celor depistaţi pozitiv a fost în creştere.

LISTA noilor măsuri de relaxare care vor fi aplicate de luni în România
LISTA noilor măsuri de relaxare care vor fi aplicate de luni în România

O nouă serie de măsuri de relaxare vor fi aplicate de luni pe teritoriul României după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi, o hotărâre prin care propune Guvernului măsurile de relaxare care se aplică începând din 15 iunie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.