Au început pregătirile de Paște în parohii. Cum se organizează oamenii Bisericii

×
Codul embed a fost copiat

Este Joia Mare, zi sfânta pentru credincioșii care își amintesc de Patimile Mântuitorului.

Chiar și în aceste condiții speciale de epidemie, au început pregătirile de Paște, iar în parohii oamenii Bisericii s-au organizat în funcție și de noile reglementări ale ministerului de Interne.

Preoții au binecuvântat Sfintele Paști, care vor fi împărțite apoi oamenilor, acasă.

În biserici, preoții pregătesc astăzi pâinea sub formă de chifle mici, pe care le ung cu vin și apoi le stropesc cu aghiazmă mare. După binecuvântare, acestea sunt introduse în pahare de plastic închise ermetic. În această formă vor fi distribuite începând de vineri credincioșilor și vor face asta voluntari din fiecare parohie.

De precizat că voluntarii vor fi echipați cu mască și mănuși de protecție.

Citește și
Românii cumpără mult mai puține alimente, înainte de Paști, decât în 2019. Ce se întâmplă cu produsele
Românii cumpără mult mai puține alimente, înainte de Paște, decât în 2019. Ce se întâmplă cu produsele
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Aceste pahare vor fi distribuite la cerere, practic cei care vor să primească în aceste zile trebuie să contacteze reprezentanții bisericilor de care aparțin.

Va fi și un program de distribuire, adaptat situației excepționale. Voluntarii vor merge din casă în casă vineri și sâmbătă, între orele 8 și 17, și de asemenea pâinea binecuvântată va ajunge la credincioși și în prima zi de Paște, între orele 6 și 12.

Voluntarii nu vor intra în case și vor respectă reguli foarte stricte.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
PRO TV a pregătit un program special de Paște. LIVE de la catedrală și filme de Oscar
PRO TV a pregătit un program special de Paște. LIVE de la catedrală și filme de Oscar

Anul acesta, chiar dacă vom sărbători Paștele diferit, putem primi lumina în suflet. Chiar dacă am ezitat uneori, ne-am îndoit uneori, fiecare obstacol ne-a făcut să vrem mai mult. 

Românii cumpără mult mai puține alimente, înainte de Paște, decât în 2019. Ce se întâmplă cu produsele
Românii cumpără mult mai puține alimente, înainte de Paște, decât în 2019. Ce se întâmplă cu produsele

Sărbătorile petrecute în condiții de izolare au și efecte pozitive, la un capitol la care eram restanți: risipa de alimente.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.