Campanie Metrorex: Cinci PET-uri, sticle sau doze pentru o călătorie cu metroul

×
Codul embed a fost copiat

Participanţii la campania "PET=BILET", lansată de Metrorex, vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie în schimbul donării a cinci deşeuri, care pot fi PET-uri, sticle sau doze de aluminiu.

"Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, lansează 'PET=BILET', campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării şi reciclării deşeurilor, cât şi creşterea interesului cetăţenilor pentru călătoria cu metroul - transport ecologic, nepoluant. Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecţia mediului, aliniindu-se astfel politicilor naţionale şi internaţionale ecologiste. Prin această campanie se doreşte sensibilizarea opiniei publice şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător", se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Cei dornici să participe sunt aşteptaţi în perioada 2 - 20 august a.c. în staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Pipera (intrarea principală) la standul partenerilor Metrorex. Călătorii vor oferi 5 deşeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie.

"Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetăţenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat şi nepoluat, dar şi pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acţiuni, societatea noastră doreşte să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic", a declarat Ştefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Liderul de sindicat de la metrou, Ion Rădoi, plasat sub control judiciar. Este acuzat de folosirea influenţei şi şantaj
Liderul de sindicat de la metrou, Ion Rădoi, plasat sub control judiciar. Este acuzat de folosirea influenţei şi şantaj

Preşedintele Sindicatului de la Metrou, Ion Rădoi, este urmărit penal pentru folosirea influenţei şi şantaj. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de Direcția Națională Anticorupție, la capătul a peste cinci ore de audieri.

Scumpiri de la 1 august la Metrou și STB. Călătoria cu autobuzul va costa de două ori mai mult
Scumpiri de la 1 august la Metrou și STB. Călătoria cu autobuzul va costa de două ori mai mult

Metrorex și Societatea de Transport București își armonizează oferta comercială de la 1 august ca un prim pas spre integrarea transportului în comun din București și zona metropolitană, anunță Ministerul Transporturilor.

Victorie pentru angajații Metrorex, în primă instanță. Creşterea salarială de 18% rămâne în vigoare
Victorie pentru angajații Metrorex, în primă instanță. Creşterea salarială de 18% rămâne în vigoare

Tribunalul Bucureşti a respins joi, ca inadmisibilă, cererea directorului general al Metrorex SA, Ştefan Paraschiv, privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creştere salarială de 18% în plină pandemie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.