Cuția cu emoții, kit-ul care îi ajută pe copii să-şi depăşească temerile

×
Codul embed a fost copiat

Un psiholog din Târgovişte a creat cutia cu emoţii, un kit care îi ajută pe copii să-şi depăşească temerile.

Cei mici se joacă şi totodată învaţă şi înţeleg mai bine stările de spirit. Părinţii care au apelat deja la această metodă spun că se văd schimbări în bine în comportamentul copiilor.

Într-o librărie din Târgovişte, pe lângă cărţi şi jucării, copiii au găsit şi cutia cu emoţii - kit-ul de dezvoltare emoţională care conţine cartonase cu emoticoane.

"Am descoperit că avem toţi alte emoţii şi că pot fi bune, pozitive şi nepozitive".

"Foarte frumos şi educativ. Cea mai frumoasă emoţie care se poate recunoaşte este bucuria de pe chipurile celorlalţi".

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Ne-ar ajuta să avem emoţiile mai stabile".

"Am aflat că unii copii au aceeaşi emoţie preferată".

Cei mici au descoperit sentimente noi jucându-se, cum ar fi extazul.

Părinţii sunt mulţumiţi şi spun că progresele se observa deja.

Mamă: "Prin joc, prin activităţi ludice, copiii pot învăţa în primul rând să îşi recunoască emoţiile şi după aceea să le gestioneze".

Mamă: "Prin mimarea emoţiei, a trecut peste frică, peste teama pe care o avea, l-a ajutat foarte mult".

Liliana Neagu, psiholog: "Copiii imită reacţiile adulţilor şi prin joc învaţă să îşi dezvolte capacitatea de identificare şi de punere în aplicare a emoţiilor".

Autoarea kitului de dezvoltare emoţională spune că astfel de jocuri îi ajută enorm pe cei mici să prindă mai multă încredere în ei.

Psiholog Mihaela Gherca, autoarea kit-ului de dezvoltare emoţională: "În felul acesta pregătim generaţiile viitoare care vor reuşi să gestioneze diferit situaţiile care apar şi să îşi folosească inteligent emoţiile.”

Psihologul speră să colaboreze cu cât mai multe grădiniţe şi şcoli, iar cutia cu emoţii să ajute cât mai mulţi copii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.