”Cyberbullying-ul” a căpătat proporții în ultimele luni. Cum are loc hărțuirea copiilor pe internet: ”Mi-e frică”

×
Codul embed a fost copiat

Mutarea școlii în online, din cauza pandemiei, a dat amploare hărțuirii virtuale în rândul copiilor și adolescenților.

Din fața monitoarelor sau a telefonelor, agresorii prind curaj mai ușor. Așa se face că umilirea pe internet numită „cyberbullying” s-a accentuat simțitor în ultimele luni. Fenomenul este întâlnit mai ales în grupurile de prieteni și colegi de școală. Specialiștii spun că este important ca cei mici să treacă prin aceste experiențe. Dacă îi vor înfrunta pe agresori, vor învăța cum să gestioneze pe viitor aceste situații dificile.

"A devenit o obișnuință ca unii băieți din clasa mea să îmi facă poze sau filmulețe fără acordul meu, în pauze sau când nu sunt pe fază, apoi să le posteze pe diverse grupuri, cu efecte speciale sau texte care mă jignesc! Mi-e frică să mai merg la școală sau să țin camera video pornită la orele online."

Acestea sunt cuvintele unei eleve de clasa a șaptea care, după mai multe luni în care colegii au batjocorit-o pe internet, și-a făcut curaj să ceară ajutor. Ce a pățit ea se numește ”cyberbullying”, fenomen care apare mai ales în rândul colegilor de școală sau în grupurile de prieteni.

Claudia Oprescu, manager de programe pentru siguranță în mediul online: ”Dacă bullyingul înseamnă o hărțuire repetată și se întâmplă într-un grup fizic de prieteni, cyberbullying-ul este pe internet. Ne mărturisea un profesor: "Spuneți-mi concret ce să fac. Sunt copii în spatele clasei care folosesc device-urile, se jignesc unii pe alții, eu nu știu ce scriu acolo, eu nu am cont pe rețelele de socializare, Instagram sau ce folosesc ei. Ce să fac?"

Citește și
copii
Școala online a dus la un nou fenomen în rândul elevilor. Unii își jignesc și umilesc colegii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Numai de la începutul anului cazurile de abuzuri online au crescut cu 40%, potrivit Asociației Salvați Copiii.

Ana Bulai, sociolog: ”Bullyingul este parte din dezvoltarea adolescentului. Violența face parte din procesul de socializare încă din cele mai fragede vârste și din cele mai vechi timpuri. Dacă ne gândim la cum arată ”Capra cu trei iezi”, o să vedem un film horror. Citim însă povestea cu o oarecare lejeritate copilului la vârsta de trei ani, ca să înțeleagă pericolul.”

Mihaela Dinu, psiholog: ”Cumva ciclul vieții ne face să ajungem în astfel de situații. Important este totuși să nu le creăm și să nu le provocăm noi, dar dacă ele apar inevitabil, da, e bine să învățăm copilul să reacționeze la astfel de situații, să își poată depăși aceste dificultăți și din care să iasă cu cât mai puține dezechilibre emoționale.”

Cu alte cuvinte, dacă aceste situații sunt gestionate cum trebuie atunci când apar, iar copilul nu este ținut departe de ele, îl pot ajuta pe viitor. Atunci când apar conflicte va ști cum să reacționeze. Din păcate însă, cel mult doi copii din 10 le spun adulților atunci când sunt hărțuiți fizic, verbal sau emoțional și nu pot primi ajutorul de care au nevoie.

Îngrijorătoare sunt și datale legate de conținutul violent care circulă pe internet și la care copiii au acces cu ușurință: clipuri, poze sau mesaje care acum sunt mai multe cu 300% față de anul trecut. Voluntarii Asociației Salvați Copiii, cu sprijinul Comisiei Europene, au lansat o platformă unde aceste imagini pot fi raportate și ulterior șterse din online. Tot aici victimele pot cere consiliere psihologică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Adolescenții, afectați serios de pandemie, la școală și în afara ei. Efectele se văd abia acum
Adolescenții, afectați serios de pandemie, la școală și în afara ei. Efectele se văd abia acum

Efectele pandemiei încep să se vadă şi în comportamentul adolescenţilor. Mai agitaţi şi mai nervoşi, mereu în criză de timp, copiii au început să dezvolte un comportament dificil atât la şcoală, cât şi în afara orelor de curs.

Școala online a dus la un nou fenomen în rândul elevilor. Unii își jignesc și umilesc colegii
Școala online a dus la un nou fenomen în rândul elevilor. Unii își jignesc și umilesc colegii

Școala online a dus la un nou fenomen în rândul elevilor: agresiunea digitală sau cyberbullyingul. Mesajele răutăcioase și criticile sunt mai ușor de transmis în mediul virtual decât față în față.

iLikeIT. Ce trebuie știm despre cyberbullying - fenomenul care afectează grav copiii și adolescenții
iLikeIT. Ce trebuie știm despre cyberbullying - fenomenul care afectează grav copiii și adolescenții

România este un stat deficitar la multe capitole. Dureros este însă că sănătatea şi educaţia, componente esenţiale ale viitorului, sunt pe butuci.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.