Daea: ”Am încheiat recoltatul grâului, cu siguranţă o să avem pâine anul acesta”. De ce nu vrea să spună ce recoltă avem

grau
Shutterstock

Recoltatul grâului s-a încheiat în România, întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea obţinută va asigura necesarul de consum al ţării, dar şi disponibilităţi pentru export, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"Cu siguranţă o să avem pâine, pentru că avem producţia sub cheie. Am încheiat recoltatul grâului în România, urmare a acţiunii concrete şi a efortului pe care l-au făcut fermierii în ţară. Acum întreaga producţie este înmagazinată, iar cantitatea pe care o avem asigură pe de o parte necesarul de consum al ţării, iar pe de altă parte avem şi disponibilităţi pentru export. Într-un cuvânt avem pâine şi nu sunt motive de îngrijorare din acest punct de vedere", a susţinut ministrul Agriculturii.

Cu toate acestea, şeful MADR nu a dorit să anunţe care este producţia de grâu obţinută în acest an, motivând că ar putea influenţa piaţa, având în vedere situaţia specială din Ucraina şi din bazinul Mării Negre.

Nu spune cât e producția pentru a nu influența piața

"Producţia este mai mică decât anul trecut, dar nu aş da cifre, pentru că nu doresc ca prin comunicările mele să influenţez într-un fel sau altul piaţa, ştiind că preţul acum fluctuează. Sunt aceste situaţii speciale în Ucraina şi bazinul Mării Negre este acum sub o presiune a posibilităţii de comercializare. Din acest punct de vedere mă abţin să precizez care este producţia, dar categoric voi anunţa (...) prin informarea publică în aşa fel încât ţara să ştie pe ce se bizuie", a transmis Petre Daea.

În ceea ce priveşte calitatea grâului din acest an, şeful MADR a precizat că "grosso modo este este un grâu bun", adăugând că în anii secetoşi, de regulă, indicii de calitate sunt mai ridicaţi.

Citește și
petre daea
Petre Daea a mers la prima oră să verifice starea lucrărilor de infrastructură la sistemele de irigaţii din judeţul Ialomiţa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În privinţa calităţii sunt diferiţi indicii de calitate, dar grosso modo este este un grâu bun. De altfel, se cunoaşte că în anii secetoşi indicii de calitate sunt mai ridicaţi la aceste produse", a explicat Petre Daea.

Anul trecut, România a avut a patra suprafață cultivată cu grâu din UE 

Potrivit celor mai recente date transmise de MADR, seceta pedologică a afectat până în prezent o suprafaţă totală de 160.670 hectare, în 24 judeţe, centralizarea vizând culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, orz, orzoaică şi triticale.

Anul trecut, România a ocupat locul patru în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia, cu 2,175 milioane hectare, respectiv 10.433.800 tone.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
De ce a mers ministrul Petre Daea la DNA: „Tot timpul spun adevărul”
De ce a mers ministrul Petre Daea la DNA: „Tot timpul spun adevărul”

Chemat să depună mărturie la DNA, în dosarul predecesorului său la Agricultură, Petre Daea l-a lăudat pe Adrian Chesnoiu și a recunoscut că i-a oferit multă vreme sfaturi tehnice.

Petre Daea a mers la prima oră să verifice starea lucrărilor de infrastructură la sistemele de irigaţii din judeţul Ialomiţa
Petre Daea a mers la prima oră să verifice starea lucrărilor de infrastructură la sistemele de irigaţii din judeţul Ialomiţa

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a trezit joi cu noaptea în cap. A vrut să verifice starea lucrărilor de infrastructură la sistemele de irigaţii din judeţul Ialomiţa.

Luptă contracronometru pentru stingerea unui incendiu. Zeci de oameni s-au luptat pentru a salva o recoltă de grâu
Luptă contracronometru pentru stingerea unui incendiu. Zeci de oameni s-au luptat pentru a salva o recoltă de grâu

Zeci de oameni au luptat cu flăcările pentru a salva recolta de grâu a unui agricultor din Bacău, după ce miriștea învecinată a luat foc.

Seceta cauzată de temperaturile neobișnuit de mari va reduce recolta în România. Mai puține cereale produse în toată Europa
Seceta cauzată de temperaturile neobișnuit de mari va reduce recolta în România. Mai puține cereale produse în toată Europa

Fermierii din toată țara au început să adune grâul și orzul.

Recolta de grâu românesc a blocat portul Constanța, sufocat deja de cerealele Ucrainei
Recolta de grâu românesc a blocat portul Constanța, sufocat deja de cerealele Ucrainei

Primele recolte de grâu românesc au blocat intrările în Portul Constanța. Șoferii de TIR aşteaptă la cozi kilometrice să descarce cerealele. La fel de rău este si pe calea ferată.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.