Hotel de 5 stele din București, amendat de ANPC din cauza mizeriei. ”Poate va rămâne cu o stea, restul le va găsi pe cer”

Hotel de 5 stele din București, amendat de ANPC din cuza mizeriei. ”Poate va rămâne cu o stea, restul le va găsi pe cer”
Facebook/ Radisson Blu Hotel, Bucharest

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a extins verificările la camerele Hotelului Radisson Blue din Bucureşti pe 11 februarie, iar în urma controlului a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei,  

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a extins verificările la camerele Hotelului Radisson Blue din Bucureşti şi pe 11 februarie 2022, pentru a vedea modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorul economic S.C. Nemo Investement Vehicle S.A., deţinătorul acestuia, dat fiind cele constatate cu o zi în urmă, în unitatea de cazare de 5 stele. Au fost controlate alte 94 de camere, la 46 dintre ele înregistrându-se nereguli importante, respectiv, la aproape jumătate din totalul celor verificate în aceeaşi zi", potrivit unui comunicat al instituţiei.

În urma verificărilor, comisarii ANPC au aplicat încă o amendă contravenţională, în valoare de 10.000 lei, şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru cele 46 de camere cu deficienţe, până la remedierea acestora.

Constantinescu: ”Dacă o ținem tot așa, ajungem să aducem stele de pom de iarnă, de acasă”

"Altă zi, altă stea care cade! Dacă o ţinem tot aşa, ajungem să aducem stele de pom de iarnă, de acasă. Este de toată jena! Vom face adresă către autorităţile competente, pentru a fi reevaluată clasificarea acestui hotel, poate va rămâne cu o stea şi jumătate. Restul le va găsi pe cer, în prima noapte senină!", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Potrivit comunicatului ANPC, neregulile constatate au fost: existenţa unor pereţi murdari; utilizarea unor piese de mobilier cu porţiuni exfoliate, pătate sau rupte.

Citește și
mega image
Muște moarte și gândaci de bucătărie la două magazine Mega Image din București. ANPC a aplicat sancțiuni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reclamațiile la ANPC pot fi făcute de acum înainte și pe WhatsApp. Se recomandă însă doar cele urgente
Reclamațiile la ANPC pot fi făcute de acum înainte și pe WhatsApp. Se recomandă însă doar cele urgente

Inspectorii pentru protecția consumatorilor încearcă să-i încurajeze pe români să facă mai multe reclamaţii. Aşa că ANPC și-a creat un cont de WhatsApp, pe care sunt rugaţi să trimită mesaje, fotografii și filmări, cei care se simt înșelați în vreun fel.

Muște moarte și gândaci de bucătărie la două magazine Mega Image din București. ANPC a aplicat sancțiuni
Muște moarte și gândaci de bucătărie la două magazine Mega Image din București. ANPC a aplicat sancțiuni

ANPC a anunţat că s-au făcut controale la două magazine Mega Image, fiind găsite numeroase nereguli. Comisarii au descoperit muşte moarte şi gândaci de bucătărie, dar şi vitrine şi instalaţii vechi, ruginite şi murdar.

ANPC vrea ca românii să fie notificați dacă depășesc consumul mediu lunar de gaze și curent
ANPC vrea ca românii să fie notificați dacă depășesc consumul mediu lunar de gaze și curent

Românii ar trebui informați dacă depășesc consumul mediu lunar de gaze și electricitate și riscă să își dea toți banii pe facturi.   

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.