În București se construiesc cele mai multe locuințe din istorie, dar urmează o perioadă dificilă. La ce să ne așteptăm

×
Codul embed a fost copiat

Capitala a ajuns la un nou record privind numărul de locuințe aflate în construcție. Sunt peste 27.000 de case și apartamente, în București și în împrejurimi, din care majoritatea vor fi gata anul acesta.  

Însă războiul din Ucraina, dobânzile în creștere și inflația ar trebui să îi facă pe doritori să se gândească bine înainte să se îndatoreze pentru o locuință, atrag atenția specialiștii, mai ales că băncile estimează o creștere a numărului celor care nu-și mai pot plăti ratele.

Ansambluri uriașe de mii de apartamente se ridică la marginea Bucureștiului, dar și case și blocuri mici, tip boutique, în zonele centrale.

În total, peste 27.000 de locuințe sunt în construcție, cel mai mare număr din istorie, potrivit unui raport realizat de o companie imobiliară. Dintre aceste, 21.000 vor fi gata anul acesta.

Specialiștii anunță că va urma o perioadă economică dificilă

Și vânzările au fost în creștere la începutul anului, potrivit datelor de la Cadastru, dar multe dintre tranzacțiile încheiate în februarie și martie au fost stabilite cu luni înainte sau chiar de anul trecut. Pentru București și Ilfov, creșterea a fost de 16%.

Citește și
Teama de război îi face pe români să-și cumpere locuințe în străinătate. În ce țări vor aceștia să plece
Teama de război îi face pe români să-și cumpere locuințe în străinătate. În ce țări vor să plece
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Viorel Mohorea, manager de vânzări în cadrul unei firme imobiliare: ”Într-adevăr, odată cu știrea referitoare la război, cererea a avut o stagnare, însă lucrurile au început să își revină. Segmentul middle market beneficiază și de reducerea TVA, acești cumpărători sunt astăzi într-un moment mult mai bun față de 2021. Practic, există și stimulente a achizițiilor”.

Atenție, însă, intrăm într-o perioadă economică dificilă, spun analiștii.

Dragoș Cabat, analist economic: ”Este o perioadă în care inflația este deosebit de mare și în care încet, încet, totuși, dobânzile vor crește. Finanțarea va fi mai scumpă. Atunci când oferta crește, la aceeași cerere, normal ar fi ca prețurile să scadă. De cealaltă parte, avem inflația care a majorat foarte mult costurile de construcție și din cauza asta este posibil ca în loc să scadă prețurile, ele să crească”.

Director de bancă: ”Va fi o creștere a numărului de clienți cu dificultăți de plată” 

Pe de altă parte, cei care au deja credite imobiliare plătesc rate mai mari.

Omer Tetik, directorul general al unei bănci: ”Estimăm că va fi o creștere a numărului de clienți cu dificultăți de plată, temporar cel puțin, dar pe de altă parte, în comparație cu alte perioade, în ultimii ani am văzut și o creștere destul de rapidă a veniturilor în România”.

Dacă sunteți în situația de a nu mai putea plăti ratele, indicat este să anunțați cât mai din timp banca, pentru a începe o negociere, potrivit Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Criza din Ucraina afectează domeniul construcţiilor din România. Specialist: ”Prețurile se pot dubla”
Criza din Ucraina afectează domeniul construcţiilor din România. Specialist: ”Prețurile se pot dubla”

Criza din Ucraina afectează domeniul construcţiilor de la noi, şi aşa destabilizat de scumpirea materialelor necesare.

Teama de război îi face pe români să-și cumpere locuințe în străinătate. În ce țări vor să plece
Teama de război îi face pe români să-și cumpere locuințe în străinătate. În ce țări vor să plece

Agențiile imobiliare din țări frecventate în mod tradițional de români, ca Italia, Grecia sau Spania, confirmă că în ultimele doua săptămâni s-au înmulțit cererile românilor dornici să își ia o locuință în străinătate.

Raport. Prețul locuințelor continuă să crească. Evoluția costurilor, diferită de la un oraș la altul
Raport. Prețul locuințelor continuă să crească. Evoluția costurilor, diferită de la un oraș la altul

Cererea în creștere și oferta scăzută au făcut ca prețul locuințelor să urce și anul trecut. Și nu puțin, ci cu 12 procente, spune un raport al unei platforme de imobiliare.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.