Numărul divorțurilor a scăzut considerabil. Cum și-au salvat multe cupluri relația

×
Codul embed a fost copiat

Deşi viaţa în România nu este roz, în 2018 s-au înregistrat cele mai puţine divorţuri din ultimii patru ani.

Sociologii cred că unii români au avut mai mulţi bani şi mai puţine motive de ceartă, în timp ce alţii au devenit pur şi simplu mai rezistenţi la problemele vieţii în doi.

Stabilitatea emoţională, condiţiile financiare, chiar şi simpatiile ori antipatiile politice pot sta la baza unui divorţ. Dacă aceşti factori scad, se reduce şi rata divorţurilor - spun specialiştii. Şi ceva s-a întâmplat în România în ultima vreme, pentru că în 2018 au fost cu câteva mii de divorţuri mai puţin decât în 2017.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în 2018 s-au înregistrat peste 29 de mii de divorţuri, cu 2 mii mai puţin decât în anul 2017. Cele mai puţine divorţuri înregistrate anul trecut au fost în luna ianuarie. De asemenea, anul 2018 este şi anul cu cel mai scăzut număr de divorţuri din ultimii patru ani.

Sociolog: "În perioada crizei, cred că au fost destul de multe rupturi în plan personal în foarte multe familii. Imediat după criză, oamenii au luat o lecţie dură şi au început să caute modalităţi prin care să devină stabili emoţionali. Și, evident, asta îşi pune amprenta asupra sănătăţii relaţiilor şi a sănătăţii cuplului, în general."

Citește și
divort, crima, sinucidere
Crima din Arad. Mărturii de groază ale vecinilor: ”Copilul voia să iasă, țipa”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeie: "Orice poate fi depăşit dacă există înţelegere şi iubire adevărată."

Specialiştii spun că încercările dificile şi provocările reuşesc să sudeze relaţii pe cale de destrămare. Multe cupluri s-au salvat pentru că au plecat în străinătate. Conform INS, numai în 2017 aproape 220 de mii de români au plecat peste hotare. 40 la sută dintre ei s-au stabilit în Marea Britanie.

Sociolog: "Relaţiile dintre doi parteneri reuşesc să devină mai puternice dacă schimbă mediul în care trăiesc. Ajung să-şi întărească relaţia în afara graniţelor, pentru că acolo nu mai sunt influenţe nocive."

A crescut şi numărul cuplurilor cu probleme care apelează la terapie specializată. Din păcate însă, puţine familii mai pot fi salvate în această fază.

Psihoterapeut: "Apelează cam târziu, atunci când sunt deja în impas, când sunt în suferinţă, când e o distanţă emoţională mare."

Şi, în timp ce divorţurile sunt în scădere, numărul căsătoriilor a crescut, arată Institutul Naţional de Statistică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şi-a ucis fosta soţie sub ochii copilului apoi s-a înjunghiat. Fuseseră împreună 22 de ani
Şi-a ucis fosta soţie sub ochii copilului apoi s-a înjunghiat. Fuseseră împreună 22 de ani

La câteva luni de la divorţ, o femeie din Arad a sfârşit ucisă de fostul soţ, un bărbat de 40 de ani, care şi-a luat apoi zilele, totul sub ochii copilului lor.

Crima din Arad. Mărturii de groază ale vecinilor: ”Copilul voia să iasă, țipa”
Crima din Arad. Mărturii de groază ale vecinilor: ”Copilul voia să iasă, țipa”

La câteva luni de la divorţ, o femeie din Arad a sfârşit ucisă de fostul soţ, un bărbat de 40 de ani, care şi-a luat apoi zilele.

Motivul tragediei de la Arad. Ce l-a împins pe bărbat să-și ucidă soția de față cu copilul
Motivul tragediei de la Arad. Ce l-a împins pe bărbat să-și ucidă soția de față cu copilul

O crimă oribilă, urmată de sinucidere, a avut loc luni noapte într-un cartier din Arad. Un bărbat de 40 de ani și-a ucis fosta soție chiar sub privirile copilului lor, în vârstă de doar zece ani.

Crimă, urmată de sinucidere la Arad. Drama s-a petrecut sub ochii unui copil de 10 ani
Crimă, urmată de sinucidere la Arad. Drama s-a petrecut sub ochii unui copil de 10 ani

O crimă oribilă, urmată de sinucidere, a avut loc noaptea trecută într-un cartier din Arad. Un bărbat în vârstă de 40 de ani şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri de cuţit chiar sub privirile copilului lor de numai 10 ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.