Orașele din România care au renunțat la decorațiunile de Paște

×
Codul embed a fost copiat

Dacă în trecut orașele României erau impopoțonate de Paște, iată că anul acesta primarii iau mai atent astfel de decizii.

Unii nu mai dau niciun leu pentru decorațiuni, alții au investit în flori de primăvară sau în târguri meșteșugărești, ca să-i scoată pe oameni din case în zilele de sărbătoare.

Piaţa Victoriei din Timişoara s-a umplut de iepuraşi, ouă şi flori, în culori pastelate, iar cei care îşi doresc pot să se fotografieze într-un cuib, printre coji. Decorul a fost conceput de profesori din cadrul Facultăţii de Arte şi a costat primăria nu mai puţin de 100.000 de lei.

În vecinătate s-a deschis şi un târg unde găsiţi, de la ornamente, până la afumături şi plăcinte.

Codruța Măgurean, Primăria Municipiului Timişoara: "Am vrut să schimbăm puţin imaginea anilor anteriori faţă de târgul de Paşti. Treptat, probabil că vom reuşi acest lucru."

Citește și
Pregatiri de Paste in Vama Veche
Pregătiri pentru 1 Mai în Vama Veche. ”Locuri” de cazare, doar pe plajă, cu cortul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Craiova, iepuraşii au fost înlocuiţi cu flori naturale. Au fost plantate 300.000 de lalele, 50.000 de zambile, dar şi 50.000 de narcise.

Rela Filip, director regie din cadrul Primăriei Craiova: "Ele sunt plantate astfel încât să formeze multe imagini - covoare florale. Pe lângă acestea zic eu că un aranjament cu un ou și un iepuraș ar fi un plus care duce spre kitsch."

La Târgu Jiu, primăria a ales să nu dea bani pentru ornamentele de Paşte şi va refolosi două din anii trecuţi.

Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: "Nu avem bugetul aprobat încă, dar oricum nu am fi făcut o nouă achiziţie."

În tot acest timp, oraşul Voluntari de lângă Bucureşti este gata să întâmpine mai degrabă Crăciunul. Aici sunt încă în funcţiune luminile de Centenar.

În Capitală, în schimb, între 20 şi 29 aprilie va fi organizat un târg la intrarea din Charles de Gaulle a parcului Herăstrău. Vor fi instalate 70 de căsuţe, iar vizitatorii vor putea cumpăra de la cozonaci, prăjituri de casa, dar şi la icoane pictate sau obiecte meşteşugite pe loc.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Transalpina nu poate fi vizitată de Paște. Zăpada atinge și 2 metri înălțime
Transalpina nu poate fi vizitată de Paște. Zăpada atinge și 2 metri înălțime

Cine avea planuri de Paşte să urce pe "şoseaua dintre nori", cum mai este numită "Transalpina", ar face bine să le schimbe.

Pregătiri pentru 1 Mai în Vama Veche. ”Locuri” de cazare, doar pe plajă, cu cortul
Pregătiri pentru 1 Mai în Vama Veche. ”Locuri” de cazare, doar pe plajă, cu cortul

Vama Veche se scutură de hainele de iarnă şi este gata de oaspeţi. Primii 20.000 vor ajunge acolo la sfârşitul lunii. Până atunci, însă, pregătirile sunt toi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.