Paștele 2019 în Bucovina. Casele restaurate, preferate de turiștii străini și români

×
Codul embed a fost copiat

Turiștii care și-au petrecut Paștele în Bucovina s-au bucurat de mâncare bună și peisaje superbe. Mulți s-au cazat în case veche, restaurate cu migală de cei care vor să păstreze farmecul locului.

Și chiar reușesc, pentru că oaspeții străini, de pildă, aleg aceste locuințe rustice și nu hotelurile sau pensiunile moderne.

Pentru ultima noapte din acest sejur, proprietarii acestei pensiuni din Gura Humorului le-au pregătit o surpriză oaspeţilor: un foc de tabăra pe munte.

Mâncarea tradițională a fost foarte apreciată, iar vedeta mesei a fost ca de obicei, păstrăvul afumat, păstrat în cetina de brad.

Citește și
gratar
Tradiționalul grătar din a doua zi de Paște. Turiștii din China au preluat obiceiul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

- Turista: "Îmi place mâncarea, îmi place focul de tabără. Mulţumim frumos Bucovina!!!"
- Reporter: "După atâta post, merge şi petrecere?!"
- Turista: "Merge şi petrecerea!"

Dincolo de farmecul locurilor şi al vechilor mănăstiri, în frumoasa Bucovina proprietarii de pensiuni îşi poftesc turiştii în case vechi recondiţionate cu stil.

Ciprian Savin, proprietarul unei pensiuni: "Acest divan este de dinainte de 1850. Stofa este originală, iar noi doar l-am recondiţionat. Este tot dinainte de 1900. Paturile sunt de la 1880. Pictura de pe ele este realizată integral manual. Uitaţi cât de bine s-a păstrat."

Ciprian Ioniță, turist: "Experienţa este unică în casele tradiţionale restaurate. Ne întoarcem la origini, ca să spunem aşa. Este foarte bine că se promovează aşa ceva. Hoteluri de 4-5 stele şi tot ce ţine de confort le putem găsi oriunde."

Turist: "Ne-am dorit ceva autentic. Ceva românesc. "

În localitatea Valea Putnei, o altă familie a restaurat o casă veche de 130 de ani. 50.000 de euro au investit oamenii în această afacere, iar acum numeroşi turişti le trec pragul.

Veronica Moraru, proprietar pensiune: "În casa asta, 70 la sută din oaspeţii pe care i-am avut, sunt străini. Cei mai de departe au fost din Noua Zeelandă. Am avut din Sri Lanka, Japonia, din Coreea de Sud - Seul."

Printre oaspeţi s-au numărat şi aceşti coreeni, care s-au declarat încântaţi de mâncarea din Bucovina, dar şi de palincă.

Ionuţ Loba, proprietar agropensiune: "Cred că şi românii au simţit, pe lângă străini, că au pierdut deja tradiţia şi ce este autentic. Au simţit ca şi noi pierdem ceea ce era odată România şi cred că au o atracţie mai mare spre zonele astea, spre rustic".

Unii turişti care au petrecut Paştele în Bucovina au plecat luni spre casă. În locul lor, vin cei care şi-au făcut rezervare pentru 1 Mai.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Românii au luat cu asalt cel mai lung traseu de tiroliană din ţară. „Acum cam tremur”
Românii au luat cu asalt cel mai lung traseu de tiroliană din ţară. „Acum cam tremur”

Canionul „Șapte Scări", de lângă Brașov, a fost luni fotografiat din toate unghiurile. În a doua zi de Paște, sute de turiști cu chef de aventură au venit să vadă canionul, renumit pentru cascadele sale.

Tradiționalul grătar din a doua zi de Paște. Turiștii din China au preluat obiceiul
Tradiționalul grătar din a doua zi de Paște. Turiștii din China au preluat obiceiul

În a doua zi de Paște, mulți au deschis sezonul de grătare.

Report de peste 4 milioane de euro la Loto 6/49, după tragerea dublă de Paște
Report de peste 4 milioane de euro la Loto 6/49, după tragerea dublă de Paște

Un report în valoare de peste 20,6 milioane lei (peste 4,33 milioane euro) se înregistrează la categoria I a jocului Loto 6/49, iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,7 milioane lei (peste 563.000 euro).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.