Percheziții DNA la Primăria Iași. Reacția primarului Mihai Chirica

Mihai Chirica
Facebook.com

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi fac miercuri dimineaţă cinci percheziţii, două dintre acestea fiind efectuate la birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi, inclusiv primăria.

Este vorba despre un dosar despre fapte de corupție comise în cursul anului 2018. Sunt investigate posibile fapte de abuz în serviciu. Pe lângă primărie, se mai fac percheziții și la Poliția Locală. 

"Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în cinci locaţii, dintre care două sunt birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi'', se menţionează într-un comunicat de presă al DNA.

Reacția primarului Mihai Chirica 

Primarul Mihai Chirica a precizat că procurori din cadrul DNA Iaşi au venit miercuri la sediul Primăriei pentru a ridica unele documente emise începând cu anul 2012 de la diferite servicii ale municipalităţii.

"În această dimineaţă procurori din cadrul DNA Iaşi au venit la sediul Primăriei pentru a ridica unele documente emise începând cu anul 2012 de la diferite servicii din cadrul municipalităţii. Conform procedurii, în calitatea mea de primar, am fost informat de această acţiune. În acest moment eu mă aflu la Bucureşti, împreună cu viceprimarul Daniel Juravle, unde am programate mai multe întâlniri la Guvern pentru proiectele oraşului. Nu vă pot da mai multe detalii şi sunt sigur că o comunicare oficială o veţi primi de la instituţiile de resort", a declarat primarul Chirica.
 

Citește și
Nicusor Dan
Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Reacția lui Nicușor Dan
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Irina Tănase s-a prezentat la DNA. Fosta logodnică a lui Liviu Dragnea este martor într-un dosar
Irina Tănase s-a prezentat la DNA. Fosta logodnică a lui Liviu Dragnea este martor într-un dosar

Irina Tănase s-a prezentat vineri la DNA, după ce ar fi fost citată telefonic de către procurori într-un dosar care l-ar viza și pe fostul său logodnic, Liviu Dragnea. 

Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Reacția lui Nicușor Dan
Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Reacția lui Nicușor Dan

Percheziții DNA la Primăria Capitalei. Procurorii DNA au descins joi dimineață la Primăria Capitalei, unde se efectuează mai multe percheziții. Primarul Nicușor Dan a confirmat acțiunea procurorilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.