Postul Paștelui. Preot, mesaj despre importanța ”celor 5 simțuri”

×
Codul embed a fost copiat

Creştinii se pregătesc trup şi suflet pentru Postul Paştelui, menit să fie în primul rând un răgaz de reculegere şi fapte bune.

Credincioşii se vor abţine de la bucatele "de frupt" sau "de dulce", adică de la orice alimente de origine animală. Şi cel mai greu, după cum spun şi preoţii, va fi să se împace cu toată lumea şi să-şi iubească semenii ca pe fii ai lui Iisus Hristos. Duminică a fost Lăsata Secului la brânză, adică ultima zi în care s-au mâncat lactate şi ouă.

În ultima zi de duminică, dinainte de postul cel mare, ortodocşii au avut voie să pună pe masă lapte, ouă şi brânză. Pentru ultima oară, până la Paşti.

Sărbătoarea e numită Lăsatul de Sec. Între această zi şi Înviere vor mai fi doar două zile cu dezlegare la pește. De Buna Vestire şi de Florii. Creştinii care ţin post s-au pregătit fiecare după cum a înţeles. Unii vor sacrifica dorinţele trupului. Alţii vor renunţa la supărări şi orgoliu.

Lăsată Secului este prilej de reconciliere. Ne cerem iertare, ne strângem în braţe şi punem capăt oricărui conflict ca să intrăm împăcaţi cu toată lumea în postul mare. Cele 40 de zile sunt, din punct de vedere religios, un examen. Dar proba de voinţă nu e în primul rând a trupului, ci a spiritului. Poţi să mănânci o căruţă de mere şi zece saci de cartofi, dacă faci rău, priveşti cu invidie sau îi minţi pe cei din jur. Fie că îi cunoşti sau nu.

Citește și
foodstory
Rețetă gustoasă și extrem de simplă: Paste cu broccoli
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Preot: ”Ar trebui să fie un post al celor cinci simţuri, pentru că păcatul intră în sufletul omului, în viaţa omului, prin toate cele cinci simţuri. Ar trebui să fie un post al minţii, un post al gândurilor şi un post al inimii, pentru că Mântuitorul ne arată că nu ceea ce intra în gură spurcă pe om, ci mai ales ceea ce iese.

Pentru cine se teme că va trece şi postul până găseşte ingredientele, există şi variante mai simple.

Bucătar: ”Avem o tocăniţă de ciuperci făcută cu ceapă, usturoi şi multă verdeaţă. Avem o varză, tot de post, cu mărar. Vreo două ore trebuie ţinută la foc să se facă şi atunci românul sigur va uita de carne.

Nu uitaţi că mâncarea de post nu e neapărat ieftină, dacă vreţi varietate şi echilibru. Până pe 28 aprilie, când cade Paştele, ar putea fi greu încercat şi portofelul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preţul mieilor de Paşte ar putea creşte considerabil. Cât va costa un kilogram
Preţul mieilor de Paşte ar putea creşte considerabil. Cât va costa un kilogram

România a reluat exportul de carne de oaie în Iran şi în următoarele 6 luni va trimite aproape 800 de mii de ovine. Asta după ce Iranul a simplificat condiţiile sanitare de import din statele membre ale Uniunii Europene.

Rețetă gustoasă și extrem de simplă: Paste cu broccoli
Rețetă gustoasă și extrem de simplă: Paste cu broccoli

Reteta gustoasa si extrem de simpla: Paste cu broccoli

Ciobanii, disperați că românii preferă mieii de import. De ce nu cumpără de la locali
Ciobanii, disperați că românii preferă mieii de import. De ce nu cumpără de la locali

I-a cuprins disperarea pe ciobanii români care spun că, de Paşte, mieii vor ajunge să cântărească aproape cât oile şi nu vor reuşi să îi vândă.

Românii pierd bani din cauza alimentelor pe care le aruncă. Suma cheltuită de o femeie pentru masa de Paște
Românii pierd bani din cauza alimentelor pe care le aruncă. Suma cheltuită de o femeie pentru masa de Paște

Sărbătorile care au trecut ne arată câtă risipă alimentară facem. Aproape jumătate din mâncarea pentru Paşte a ajuns la gunoi şi odată cu ea şi banii cheltuiţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.