Protest faţă de Codul Administrativ, în București. Oamenii, îmbrăcaţi în costume populare

protest
Pro TV

Aproximativ 100 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Victoriei, faţă de adoptarea Codului Administrativ, în special faţă de prevederea referitoare la folosirea limbii minorităţilor naţionale în relaţiile oficiale.

Potrivit News.ro, apelul de participare la protest s-a făcut pe reţelele de socializare, organizatorii îndemnând oamenii să vină în număr cât mai mare pentru a apăra Constituţia României.

Veniţi cu Drapelul în mâini să apărăm Constituţia România şi să împiedicăm atentatul la Siguranţa Naţională, în special în judeţele Covasna şi Harghita! Constituţia prevede că limba oficială este Limba Română, nu şi cele peste 20 de limbi ale minorităţilor care trăiesc pe teritoriul României. SUA are o singură limbă oficială, Rusia are, de-asemenea, o singură limbă oficialială”, au transmis, pe Facebook, cei care au mobilizat oamenii pentru a participa la protest.

”Acest Cod ar putea fi primul pas spre autonomia unor zone, apoi spre federalizare şi, în cele din urmă, spre ruperea României în bucăţi”, au mai transmis organizatorii.

Oamenii au fost îmbrăcaţi în costume populare, au cântat cântece patriotice şi istorice şi au purtat drapelul României.

Citește și
guvern
Codul administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce modificări conține
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Trebuie să vedem dacă oamenii ăştia îşi dau seama de actul de trădare pe care l-au făcut (...) Cea mai urâtă faptă pe care o poate face un om pentru ţara lui este trădarea”, a spus unul dintre vorbitori, în timpul protestului.

Protestatarii au scandat, printre altele, ”Covasna, Harghita, pământ românesc” şi ”Limba română, singura stăpână”.

Codul Administrativ, adoptat săptămâna trecută prin ordonanţă de urgenţă, a fost modificat în şedinţa de Guvern de miercuri, una dintre prevederi vizând folosirea limbii minorităţilor naţionale în administraţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ministrul ungar de externe critică România: ”Este inacceptabil!”
Ministrul ungar de externe critică România: ”Este inacceptabil!”

Este inacceptabil faptul că s-au făcut paşi înapoi în ce priveşte drepturile minorităţilor în România, a declarat sâmbătă ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, transmite MTI, potrivit Agerpres.

Codul administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce modificări conține
Codul administrativ a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce modificări conține

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Modificarea Codului Administrativ e criticată de sindicaliştii de la Finanţe
Modificarea Codului Administrativ e criticată de sindicaliştii de la Finanţe

Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe se declară nemulţumiţi de noua modificare a Codului Administrativ

Guvernul a operat „câteva modificări şi clarificări la Codul administrativ”
Guvernul a operat „câteva modificări şi clarificări la Codul administrativ”

Guvernul a operat, în şedinţa de miercuri, câteva clarificări la Codul administrativ privind anumiţi termeni şi anumite proceduri, ca urmare a observaţiilor din avizul primit de la Consiliul Legislativ, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.