Reacțiile unor copii sărmani din Dâmbovița când au văzut marea pentru prima dată. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Marea, un vis împlinit pentru o sută de copii sărmani dintr-o comună din județul Dâmbovița. Fermecați de valuri, au petrecut toată ziua în apă, au dansat pe plajă, iar seara s-au distrat în satul de vacanță.

Totul datorită preotului din localitate și al soției sale, care au strâns banii necesari pentru excursia prichindeilor.

Cei o sută de copii provin din familii modeste, din comună Glodeni. Soţia preotului din localitate are un ONG, cu sprijinul căruia a fost posibilă excursia micuţilor la mare. Aceştia au rămas uluiţi de tot ceea ce au văzut şi s-au bucurat de apă cât a fost ziua de lungă.

Pentru că le place muzica de petrecere, cei mici s-au prins în dans şi au petrecut pe ritmuri populare sau latino. Seara, însoţiţi de preot şi de soţia acestuia, copiii au mers în parcul de distracţii, unde s-au dat în maşinuţele electrice.

Iar înainte de masă, nu au uitat să mulţumească Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce au primit.

Citește și
Kabul
Bilanțul atentatelor teroriste de lângă aeroportul din Kabul a ajuns la cel puțin 100 de morți și 150 de răniți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Faptele bune ale preotului şi soţiei acestuia nu se opresc însă aici. Cei doi construiesc un aşezământ pentru copiii abandonaţi şi vor ca anul viitor să îi aducă la mare şi pe alţi micuţi necăjiţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au reacționat zeci de copii când au văzut un duș pentru prima dată: “Mai întâi ne udăm, apoi ne spălăm pe cap și corp”
Cum au reacționat zeci de copii când au văzut un duș pentru prima dată: “Mai întâi ne udăm, apoi ne spălăm pe cap și corp”

Într-o perioadă, în care regulile de igienă ar trebui să fie respectate cu sfințeniei, în Romania există încă comunități întregi care nu au acces la apă curentă.

Bilanțul atentatelor teroriste de lângă aeroportul din Kabul a ajuns la cel puțin 100 de morți și 150 de răniți
Bilanțul atentatelor teroriste de lângă aeroportul din Kabul a ajuns la cel puțin 100 de morți și 150 de răniți

Două explozii au provocat numeroase victime, joi seară, lângă aeroportul din Kabul. Atacurile cu bombă au fost revendicate de aripa afgană a grupării Stat Islamic, ISIS-K. Stirileprotv.ro vă prezintă ultimele informații privind situația de la Kabul.

”Doctor de bine”. Cum evităm accidentările copiilor la competiții sportive sau antrenamente
”Doctor de bine”. Cum evităm accidentările copiilor la competiții sportive sau antrenamente

Orice competiție sportivă sau chiar și un antrenament trebuie neapărat să înceapă cu încălzirea. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.