Românii vor primi cel puțin 3.000 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de 15 ani, fără obligația să cumpere una nouă

Rabla
Shutterstock

Un nou program ”Rabla", prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de "cel puţin 3.000 de lei", fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou, va debuta pe 1 iulie.

"Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale. Un program "Rabla" local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi. Azi dimineaţă am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.) despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. Aici, veştile bune vin şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanţate peste 15.000 de staţii de încărcare până în 2026, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.). Noi am pus, astăzi, în consultare publică, Ghidul pentru următorul apel de proiecte din partea autorităţilor publice locale pentru staţiile de putere normală sau mică", a declarat joi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

”Parcul auto din România va fi schimbat radical în câțiva ani”

Oficialul a adăugat că, pe termen mediu şi lung, va fi nevoie de foarte multe staţii de încărcare pentru maşini electrice în zonele rezidenţiale, iar autorităţile au un plan bine stabilit în vederea dezvoltării acestei industrii.

"Eu sunt convins de faptul că va fi nevoie, pe termen mediu şi lung, de foarte multe staţii în zona rezidenţială, unde în timpul nopţii, în parcările de lângă blocuri pot fi încărcate maşinile electrice. Avem o viziune foarte clară şi un plan foarte bine gândit de susţinere a acestei industrii, a acestei revoluţii prin care parcul auto din România va fi schimbat radical în câţiva ani", a afirmat ministrul Mediului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.