Sărbătoare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Sute de persoane au participat la slujbe

×
Codul embed a fost copiat

Sărbătoare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, la împlinirea a 380 de ani de când moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse de la Constantinopol la Iaşi.

Timp de două zile, în Catedrală au fost făcute slujbe speciale, la care au participat sute de oameni.

Istoria spune că, iniţial, racla a fost aşezată în biserica Trei Ierarhi. În anul 1988, în urma unui incendiu, moaștele Sfintei Parscheva au fost singurele care au rămas neatinse.

Preoţii spun că ocrotitoarea Moldovei poartă un sigiliu şi un veşmânt care nu se schimbă niciodată, şi care poartă un blestem. Biserica Ortodoxă Română o prăznuieşte pe Sfânta Parascheva pe 14 octombrie.

IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei: „În alai binecuvântat, în trup şi în suflet, înscriindu-ne într-un pelerinaj permanent, de zi şi de noapte, închinându-ne la racla Sfintei Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, îi zicem din tot sufletul, precum creştinii de altădată, precum creştinii care vor veni după noi: Bucură-Te Sfântă Paraschevă, mult folositoare.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.