Surpriză pentru elevii unui liceu din Timișoara: scări vopsite ca niște clape de pian

×
Codul embed a fost copiat

Elevii unui colegiu de artă din Timișoara vor ajunge de acum în sălile de clasă urcând pe clape de pian.

Și asta pentru că scările din școală, gri și triste, au fost vopsite de voluntari în alb și negru, ajutați de un profesor, astfel încât să semene cât mai mult cu instrumentul muzical.

Imaginile au fost surprinse la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara, unde voluntarii, hotărâţi, s-au echipat corespunzător şi s-au apucat de treabă. Pentru început, au şlefuit treptele gri, peste care timpul nu a trecut fără să îşi lase amprenta.

Apoi au spălat scările şi le-au pregătit pentru marea transformare. Înainte de a vopsi treptele, au primit sfaturi preţioase de la un profesor de pian.

Iniţiativa aparţine unei organizaţii non-guvernamentale din Timişoara, iar banii folosiţi au fost adunaţi din donaţii.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Liana Toma, voluntar: "Ne-am mobilizat, am vorbit cu doamna directoare de aici, a fost şi dumneaei de acord, ne susţine. Speram să aducem zâmbete pe chipurile acestor copii talentaţi."

Elevii se vor bucura de schimbare după vacanţă dintre cele două semestre.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”
Brașovul, luat cu asalt de turiști în a doua zi de vară. „Cât de plin este peste tot, cât de bine o duc românii noştri”

Și la munte a fost o veritabilă zi de vacanță. S-a văzut asta mai ales în centrul Brașovului, plin de turiști care au umplut terasele din Piața Sfatului. Cei care au vrut să evite aglomerația au ales să se plimbe pe aleile răcoroase din parcuri sau păduri

Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile
Tinerii din România sunt puternic afectați de știrile false de pe net și rețelele sociale. Doar 15% verifică informațiile

Doar 15% dintre tinerii din România verifică informaţiile pe care le găsesc pe internet, potrivit Eurostat. Și mai bine de de 40% recunosc că au distribuit, cel puțin o dată, o ştire falsă pe rețelele de socializare.

Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală
Proiect de ordin: ghiozdane mai ușoare pentru copii. Nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală

Ghiozdane mai ușoare pentru elevi. Asta își dorește Ministerul Sănătății, care a venit și cu propuneri. Greutatea ghiozdanului nu ar trebui să depășească 10% din cea a copilului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.