Taberele de vară pentru elevi, în stare deplorabilă. Cum arată camerele în care vor fi cazaţi

×
Codul embed a fost copiat

Mai sunt zece zile până la vacanţă de vară, iar elevii care se gândesc să meargă în tabăra trebuie să fie foarte prudenţi când îşi aleg destinaţia.

Unele centre de agrement de stat arata deplorabil, cu pereţii scorojiţi şi lenjerii rupte. Nu au mai primit fonduri pentru investiţii şi reparaţii de mulţi ani, dar îşi deschid porţile pentru copii.

În tabăra de la Corbeni, judeţul Argeş, sunt aşteptaţi să vină, în vacanţă, peste 250 de elevi. Camerele în care vor fi cazaţi arata jalnic.

Nu s-a mai investit nimic de 10 ani, pereţii sunt scorojiţi, lambriurile sparte şi băile pline de rugină

Nici paturile şi aşternuturile nu arăta mai bine.

Tabăra de la Corbeni este în proprietatea Ministerului Tineretului şi Sporturilor. Administratorul, Gabriel Vacaru, susţine că a cerut în fiecare an bani de la superiori, dar fondurile au ajuns doar pentru mici reparaţii. Anul acesta, de pildă, a primit doar un sac de glet, o cutie de vopsea lavabila şi câteva racorduri pentru instalaţiile sanitare.

Citește și
Tabere în țară pentru copiii românilor care trăiesc în străinătate. Cine se poate înscrie
Tabere în țară pentru românii care trăiesc în străinătate. Cine se poate înscrie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În anii de după Revoluţie, taberele şcolare de stat nu au fost considerate o prioritate de responsabili. În Braşov, de pildă, din zece a mai rămas doar una, la Predeal, dar copii o evita.

Cei care o administrează cer pentru 5 nopţi de cazare cu pensiune completă - 350 de lei.

Lipsa de implicare în administrarea taberelor şcolare de stat se vede cel mai bine pe litoral. Complexul de la Năvodari, unde ajungeau mii de copii în fiecare vară, este o ruină. A căzut pradă intereselor imobiliare şi a dispărut bucată cu bucată.

Taberele de la Eforie şi 2 Mai se lupta să supravieţuiască. Banii primiţi de la Ministerul Tineretului şi Sporturilor nu ajung decât pentru mici lucrări de reparaţie.

În toată ţara Ministerul Tineretului şi Sporturilor administrează 157 de tabere şcolare. Dintre acestea, doar 65 sunt funcţionale.

Cât despre investiţii, reprezentanţii instituţiei ne-au transmis că anul trecut s-au făcut în trei judeţe: Hunedoara, Neamţ şi Tulcea.

În ultimii cinci ani taberele din Braşov, Constanta şi Argeş nu au primit niciun leu pentru renovare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cele 2 tabere care se luptă pentru conducerea PSD. Carmen Dan și Vâlcov, dați la o parte
Cele 2 tabere care se luptă pentru conducerea PSD. Carmen Dan și Vâlcov, dați la o parte

În timp ce Liviu Dragnea a primit marți, la mic dejun, marmeladă şi ceai, în PSD, partidul pe care l-a condus cu o mână de fier, se formează taberele pentru preluarea puterii.

Tabere în țară pentru românii care trăiesc în străinătate. Cine se poate înscrie
Tabere în țară pentru românii care trăiesc în străinătate. Cine se poate înscrie

Peste 3.000 de elevi, studenţi şi chiar profesori români, care locuiesc în diaspora, sunt invitaţi în tabere de vară acasă.

Stațiunile de la munte, luate cu asalt de copiii în vacanță. Cât îi costă pe părinți
Stațiunile de la munte, luate cu asalt de copiii în vacanță. Cât îi costă pe părinți

În prima zi de vacanță, copiii au umplut stațiunile de la munte. Pe pârtie și în parcurile de distracție îi însoțesc și părinții care mai au zile libere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.