Un bucureştean a salvat o lebădă rănită de pe autostradă. De ce nu au vrut mulţi veterinari să o trateze

×
Codul embed a fost copiat

O lebădă, găsită de un bucureştean în mijlocul şoselei, printre maşini, a fost primită de un centru destinat salvării vieţuitoarelor, care sunt apoi eliberate în mediul lor natural.

Mai aveţi doar două zile lucrătoare, mai precis până pe 25 mai, pentru a putea redirecţiona, fără niciun cost suplimentar, până la 3,5 %, din impozit către asociaţii nonprofit, folosind formularul 230.

Datorită unor astfel de fundaţii pot fi ajutate, de exemplu, animalele sălbatice.

Bogdan Vasilescu: „Aceasta e lebăda, am băgat-o în maşină şi am dus-o la diferite centre. M-au refuzat, au spus că nu se ocupă cu animale sălbatice. Mi-e milă de ea, că e o pasăre frumoasă şi nu merită această soartă. Mergea şchiopătat, era în mijlocul autostrăzii."

Am contactat împreună o fundaţie specializată în salvarea animalelor sălbatice iar pasărea a ajuns în grija unui medic veterinar.

Citește și
Lebădă
O lebădă în doliu a blocat circulația a zeci de trenuri în Germania. Ce s-a întâmplat cu perechea sa
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Medicii şi-au dat seama că e vorba despre o lebădă de vară, o femelă tânără care probabil caută hrană în zona Dâmboviţei - ţinând cont de locul unde a fost găsită.

„Cred că a fost lovită, are sânge. E posibil să fie doar superficial, plămânii se aud destul de bine" a spus medicul care a consultat-o.

Nae Roxana- medic veterinar:
„Nu are nimic rupt, are o sângerare nazală, o să vedem de unde vine acel sânge, e posibil să fie lovită de o maşină sau a aterizat pe şosea şi s-a lovit."

Dacă la radiografie nu apar alte leziuni, lebăda pe care salvatorul ei vrea să o numească Victoria, ar putea să fie eliberată în sălbăticie în 10 zile. Pe de altă parte, specialiştii Fundaţiei Visul Luanei, care au în grijă alte sute de animale sălbatice, cred că o interacţiune cât mai mică este cheia reabilitării.

„Atunci Victoria rămâne doar în sufletul nostru şi sunt bucuros că am salvat-o" spune bărbatul care a dus-o la veterinar.

O altă poveste asemănătoare vine de la Suceava, unde un pui de urs găsit acum câteva zile în curtea unei pensiuni din comuna Mălini, a fost trimis la Centrul de Reabilitare a Urşilor Orfani, din Harghita. Mama ursulețului nu a fost găsită, au anunțat angajații Ocolului Silvic Suceava. Tot ei l-au filmat în timp ce bea lapte din biberon, şi se ține de piciorul celui care îl hrănește. După ce va prinde putere şi se va putea descurca singur în pădure, puiul va fi eliberat în mediul său natural.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Familia de lebede din Târgu Jiu, atent monitorizată de localnici. Câte generații de pui sunt în oraș
Familia de lebede din Târgu Jiu, atent monitorizată de localnici. Câte generații de pui sunt în oraș

Este sezonul apariției primilor boboci de lebădă din acest an, iar la Târgu Jiu, oamenii urmăresc de ani de zile povestea unor astfel de înaripate care cuibăresc în apele barajului din oraș.

O lebădă în doliu a blocat circulația a zeci de trenuri în Germania. Ce s-a întâmplat cu perechea sa
O lebădă în doliu a blocat circulația a zeci de trenuri în Germania. Ce s-a întâmplat cu perechea sa

O lebădă aflată în doliu după moartea partenerului a blocat circulația a 23 de trenuri în Germania, timp de aproape o oră, a anunțat poliția germană, citată de AFP.

Puii de lebădă de la Târgu Jiu, omorâți de viitură. ”E o poveste tristă”
Puii de lebădă de la Târgu Jiu, omorâți de viitură. ”E o poveste tristă”

Poveste tristă la Târgu Jiu, unde cinci dintre puii unei perechi de lebede care se stabilise acolo de ani de zile au murit în urma viiturilor de luna trecută.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.