Carlo Ancelotti va fi judecat în Spania. Antrenorul lui Real Madrid, acuzat pentru fraudă fiscală

Carlo Ancelotti
Agerpres

Antrenorul italian al echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru fraudă fiscală, după ce în 2014 nu a declarat veniturile din drepturi de imagine, a anunţat, miercuri, justiţia spaniolă.

Ancelotti a "recunoscut" infracţiunile, care au dus la o pierdere de venituri de 386.361 de euro pentru Fisc, potrivit unui document judiciar consultat de AFP.

"Este clar că există suficiente indicii pentru a considera că faptele cercetate ar putea constitui o presupusă infracţiune în detrimentul Fiscului", a explicat în aceste documente judecătorul madrilen însărcinat cu ancheta.

Italianul îşi declarase veniturile ca antrenor al Realului în 2014, dar nu şi veniturile din drepturi de imagine şi alte surse de venit, potrivit autorităţilor fiscale.

Pe de altă parte, instanţa a respins o plângere a fiscului pentru anul 2015, când antrenorul avea rezidenţă fiscală în Marea Britanie.

Citește și
Vinicius Jr
Primul mesaj al lui Vinicius Jr. după scandalul din Valencia. O persoană a fost identificată și riscă interzicerea pe stadion
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ancelotti, în vârstă de 64 de ani, a antrenat Real între 2013 şi 2015, înainte de a reveni pe banca madrilenilor în 2021 pentru trei ani. La finalul contractului său, în iunie 2024, el ar urma să fie numit selecţioner al Braziliei, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Transferul momentului în fotbal! Va semna cu Real Madrid, pentru 103 milioane de euro
Transferul momentului în fotbal! Va semna cu Real Madrid, pentru 103 milioane de euro

Borussia Dortmund a anunţat că a ajuns la un acord cu Real Madrid pentru transferul mijlocaşului englez Jude Bellingham la formația din capitala Spaniei, în schimbul sumei de 103 milioane de euro.

Primul mesaj al lui Vinicius Jr. după scandalul din Valencia. O persoană a fost identificată și riscă interzicerea pe stadion
Primul mesaj al lui Vinicius Jr. după scandalul din Valencia. O persoană a fost identificată și riscă interzicerea pe stadion

Fotbalistul echipei Real Madrid, Vinicius Junior, a fost ţinta rasismului publicului la meciul de duminică seară, din deplasare, cu Valencia, pierdut de madrileni cu scorul de 0-1.

 

Presă: Carlo Ancelotti va fi noul antrenor al naționalei Braziliei
Presă: Carlo Ancelotti va fi noul antrenor al naționalei Braziliei

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, şi-a dat acordul pentru a pregăti naţionala Braziliei după încheierea acestui sezon, a anunţat ESPN Brazilia, scrie vineri L'Equipe.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.