Emma Răducanu în 2021, tânăra care a rescris istoria turneelor de Grand Slam. Ce recorduri a bătut revelația tenisului

Emma Răducanu
Getty

Emma Răducanu, tânăra jucătoare de tenis britanică cu origini românești, a început anul 2021 ca o cvasinecunoscută. Dar acum, campioana de la US Open a fost desemnată personalitatea sportivă a anului în Regatul Unit al Marii Britanii.

Născută în Canada, Emma Răducanu a uimit lumea „Sportului Alb” cu performanța sa din acest an. La începutul sezonului, tânăra sportivă britanică cu origini românești - al cărei tată este român, iar mama chinezoaică - se zbătea în Top 400 WTA, mai exact pe locul 343 în ierarhia mondială. Primul „boom” al Emmei a fost în turneul de Mare Șlem de la All England Club, celebrul Wimbledon, unde a ajuns grație unui wildcard și unde a reușit prima surpriză a anului ajungând în optimile de finală. A fost, de asemenea, prima sa participare printre senioare în cadrul unui turneu de Mare Șlem!

Răducanu nu a jucat în 2021 până pe 18 martie, fiind concentrată anterior pe examenul de Bacalaureat. Astfel, ea nu avea niciun motiv să se aștepte că va realiza ceva la nivel înalt în acest an. Rând pe rând, până la eliminarea sa, jocul lui Răducanu devenise tot mai încrezător după fiecare meci. Din păcate pentru ea, avenutura sa din Londra s-a încheiat printr-o retragere, din motive medicale. Wimbledon a însemnat, totodată, și ieșirea sa din anonimat, notează The Guardian.

Adolescenta care a rescris istoria turneelor de Grand Slam

Apoi, a urmat minunea de la Flushing Meadows, unde, surprinzător, Emma Răducanu a fost imbatabilă pe hard-ul newyorkez. La acea vreme, 30 august – 12 septembrie, jucătoarea britanică și-a început aventura la US Open 2021 din calificări, de unde a izbutit să intre pe tabloul principal al celui de-al patrulea Grand Slam al sezonului. Se afla în clasamentul WTA pe locul 150 și avea vârsta de 18 ani și 10 luni.

Acolo, Emma a bifat un parcurs de mare jucătoare: a venit din calificări, a disputat 10 meciuri și a câștigat fără să cedeze vreun set pe tot parcursul competiției. În ultimul act, ea a dispus de canadianca Leylah Fernandez, cu scorul de 6–4, 6–3.

Datorită triumfului ei de la US Open 2021, Răducanu a bătut și mari recorduri: ea devine prima jucătoare de tenis (atât la masculin, cât și la feminin) care a reușit să câștige un Grand Slem venind din calificări, este cea mai tânără jucătoare de tenis care a câștigat un Grand Slam de la Maria Șarapova (Wimbledon 2004) și este prima jucătoare de tenis britanică care cucerește un trofeu de Grand Slam după Virginia Wade în 1977.

Întrebată recent cum ar descrie anul ei, Emma a răspuns: "O călătorie".

A primit cea mai mare distincție sportivă a anului, în UK

Campioană la US Open la doar 18 ani, Emma Răducanu a fost desemnată pe 20 decembrie personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie, în tradiţionala anchetă a BBC.

Mulţumesc, este o onoare doar să fiu printre cei nominalizaţi. Sunt foarte bucuroasă de asta, am urmărit gala pentru personalitatea sportivă a anului crescând şi este o onoare să mă număr printre ultimii câştigători.

Mă bucur şi pentru tenisul britanic şi că am reuşit să obţinem acest premiu... din nou! Mulţumesc tuturor fanilor şi celor care au votat, a fost un an nebun. Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului meu de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum.

Vreau să mulţumesc şi echipei mele. Felicitări şi celorlalţi nominalizaţi, echipelor nominalizate, este un efort de echipă”, a spus Emma Răducanu, conform celor de la BBC.

Emma Răducanu încheie anul 2021, cel mai bun de până acum al carierei sale, în Top 20 WTA, pe locul 19, chiar înaintea idolului ei, Simona Halep (20 WTA).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Emma Răducanu, desemnată Personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie
Emma Răducanu, desemnată Personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost desemnată Personalitatea sportivă a anului 2021, în cadrul tradiţionalei anchete realizată de BBC, după remarcabilul său triumf de la US Open, informează Reuters.

Emma Răducanu, impresionată de România:
Emma Răducanu, impresionată de România: "Îmi place foarte mult". Cum este răsfățată la Cluj-Napoca

Campioana de la US Open, Emma Răducanu, a ajuns vineri seară la Cluj, iar sâmbătă a participat la primul ei antrenament pentru Transylvania Open.

Imagini rare cu Emma Răducanu și tatăl ei român. Sportiva s-a întors acasă după victoria de la US Open. GALERIE FOTO
Imagini rare cu Emma Răducanu și tatăl ei român. Sportiva s-a întors acasă după victoria de la US Open. GALERIE FOTO

Emma Răducanu s-a întors acasă, după victoria istorică de la US Open. În mai multe fotografii făcute publice, ea apare alături de tatăl ei.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.