Fotbalistul Just Fontaine, recordmanul de goluri la o Cupă Mondială (13), a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani

Just Fontaine
Twitter

Francezul Just Fontaine, recordmanul numărului de goluri înscrise la un turneu final de Cupă Mondială (13), în 1958, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani, a anunţat, miercuri, familia fostului fotbalist, citată de AFP, scrie Agerpres. 

Fontaine, care a adunat 21 de selecţii în echipa naţională, a fost unul din eroii Cupei Mondiale din 1958 din Suedia, unde echipa Franţei a atins semifinalele pentru prima oară în istoria sa, fiind învinsă de Brazilia lui Pele.

Odată cu decesul lui Fontaine, au mai rămas doar trei supravieţuitori ai epopeii din 1958, Dominique Colonna, Robert Mouynet şi Bernard Chiarelli.

Născut la Marrakech, atacantul francez nu era destinat să joace la Mondialul din Suedia pentru că în locul său fusese preferat Thadee Cisowski, însă acesta din urmă s-a accidentat în ultimul moment.

În afara celor 13 goluri ale sale şi a primi medalii internaţionale cucerită de echipa Franţei în Suedia, Fontaine şi-a mai trecut în palmares patru titluri de campion al Franţei (unul cu Nice, trei cu Reims), două Cupe ale Franţei (Nice în 1954 şi Reims în 1958) şi o finală de Cupă a Campionilor Europeni cu Reims, pierdută în 1959 (0-1) în faţa lui Real Madrid cu legendarii Di Stefano, Puskas şi Kopa.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Parcursul de jucător al lui Fontaine a fost curmat însă brusc la finele anului 1962, la doar 28 de ani, după o dublă fractură la un picior.

Retras din activitate, Fontaine a devenit antrenor, dar performanţele sale pe banca tehnică nu au fost la înălţime. Numele său rămâne însă gravat în analele fotbalului pentru o performanţă mai puţin glorioasă decât cele 13 goluri la Cupa Mondială: el nu a condus decât în două meciuri echipa Franţei în 1967, înainte de a fi demis după două înfrângeri în meciuri amicale.

Însă experienţa sa cu Paris Saint-Germain (1973-1976) este mai reuşită, cu o promovare în Ligue 1 în 1974. El a antrenat şi echipa naţională a ţării sale natale, Maroc, obţinând un loc trei la Cupa Africii pe Naţiuni din 1980.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro
Un bărbat din Buzău a câștigat 600.000 de euro după finala Champions League. Cum s-a îmbogățit cu doar 2 euro

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Champions League la fotbal, iar succesul spaniolilor l-a îmbogățit pe un român.

 

România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj
România a cucerit şapte medalii de aur și trei de argint la Europenele Under-19 de canotaj

Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia).

Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a
Real Madrid a câștigat Liga Campionilor, după o finală de vis cu Borussia Dortmund. A 15-a "urecheată" pentru "Los Blancos"

Real Madrid este noua regină a Europei. Echipa spaniolă a câștigat, sâmbătă, pentru a 15-a oară în istorie, Liga Campionilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.