Un francez vrea să reprezinte România la Jocurile Olimpice. „E mai român decât românii”

Felix
Instagram

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon (FRTRI), Vlad Stoica, a declarat, pentru Agerpres, că sportivul francez Felix Duchampt se află în curs de naturalizare pentru a putea reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Felix Duchampt este un sportiv francez în curs de naturalizare. Suntem încântaţi de el, practic într-un timp foarte scurt a devenit mai român decât românii. Ne-a surprins că ştie deja foarte bine Imnul României şi e foarte mândru să reprezinte ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Însă visul lui cel mare este să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris, el fiind parizian. Îşi doreşte enorm de mult să concureze pentru România la Jocurile Olimpice în faţa părinţilor, a familiei, prietenilor şi cunoscuţilor săi", a afirmat Stoica.

„Felix vine dintr-o ţară foarte puternică în triatlonul mondial. În Franţa el este pe locul 4-5 ca valoare, dar şansele lui să participe pentru ţara natală la Jocurile Olimpice sunt foarte mici. Asta pentru că primii trei francezi sunt în primii 12 cei mai buni sportivi la nivel mondial. Iar, normal, politica federaţiei din Franţa este să investească cel mai mult într-un ciclu olimpic în sportivii care au cele mai mari şanse la Jocurile Olimpice. Aşa că lui nu i s-a dat şansa asta în Franţa. În schimb i s-a dat şansa să participe pentru România”, a mai spus Stoica.

„Chiar avem o colaborare extraordinară cu federaţia franceză, oamenii ni l-au recomandat şi ne-au explicat că Felix este foarte talentat, dar ei au aceste reguli. Ne-au spus că nu pot să stea în calea visului olimpic al lui Felix, aşa că dacă noi vrem să îl naturalizăm nu au nicio problemă. Ideea de a-l naturaliza pe Felix a fost a fostului nostru preşedinte, Peter Klosz, care tocmai ce s-a stins din viaţă. El a căutat cea mai bună opţiune şi a ajuns la Felix Duchampt şi apoi a luat legătura cu federaţia franceză care a spus că ne ajută cu drag", a adăugat el.

Preşedintele FRTRI a explicat că în momentul de faţă Felix Duchampt mai trebuie doar să depună jurământul pentru a fi ceţăţean român cu drepturi depline, relatează Agerpres.

Citește și
jocurile olimpice, PyeongChang,
Reacția Rusiei după ce a fost exclusă de la toate competițiile sportive majore pentru 4 ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„El a concurat anul acesta sub steag internaţional până s-a rezolvat cu actele de naturalizare, iar prima competiţie în care a reprezentat România a fost Cupa Mondială din Argentina (n.r. - din 16 noiembrie) unde a obţinut medalia de bronz. În momentul de faţă totul este în regulă, are şi certificat de naştere românesc, dar pentru a deveni oficial cetăţean român mai este nevoie să depună jurământul. Să vedem acum exact când se va programa acest eveniment", a afirmat oficialul FRTRI.

Vlad Stoica s-a arătat un susţinător al naturalizării străinilor în special la disciplinele mai "tinere" precum triatlonul, unde sportivii cu renume pot deveni modele pentru copii.

„Eu sunt unul dintre adepţii naturalizării pentru că în momentul de faţă triatlonul românesc are nevoie de o generaţie care să inspire. Deja sportul nostru este destul de popular în rândul copiilor, iar juniorii, cadeţii şi tinerii legitimaţi îl au ca exemplu pe Felix Duchampt”, a precizat Stoica.

În vârstă de 30 de ani, Felix Duchampt ocupă în prezent poziţia a 56-a în clasamentul mondial al Federaţiei Internaţionale de Triatlon. El este ca şi calificat pentru Jocurile Olimpice 2020 prin criteriul "new flag" al federaţiei internaţionale, însă va încerca să participe la Tokyo prin criteriul punctajului, mai exact să se afle în primii 30 de triatlonişti ai lumii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou caz de dopaj șochează lumea sportului. O echipă a Canadei și-a pierdut locul la JO
Un nou caz de dopaj șochează lumea sportului. O echipă a Canadei și-a pierdut locul la JO

Echipa de sărituri peste obstacole a Canadei şi-a pierdut locul la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, din anul 2020, după ce una dintre componentele sale a încălcat regulamentul antidoping, a anunţat Federaţia Ecvestră Internaţională (FEI).

Reacția Rusiei după ce a fost exclusă de la toate competițiile sportive majore pentru 4 ani
Reacția Rusiei după ce a fost exclusă de la toate competițiile sportive majore pentru 4 ani

Rusia, exclusă luni pentru patru ani de la Jocurile Olimpice şi Campionatele Mondiale de către Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), nu are ''nicio şansă'' de a câştiga în apel, a declarat pentru AFP şeful Agenţiei ruse antidoping (RUSADA), Iuri Ganus.

Decizie fără precedent. Rusia, exclusă de la toate competițiile sportive majore timp de 4 ani
Decizie fără precedent. Rusia, exclusă de la toate competițiile sportive majore timp de 4 ani

Rusia a primit interdicția de a participa la orice competiție sportivă majoră timp de patru ani, inclusiv la Jocurile Olimpice din 2020 și la Cupa Mondială de fotbal din 2022.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.